Viorica Dăncilă, candidatul pe prezidenţiale din partea PSD, a spus vineri, la Satu Mare, că şansele de a ajunge preşedinte „sunt foarte mari”. Dăncilă a fost cu ministrul Apărării, Gabriel Leş şi ministrul Agriculturii, Petre Daea, într-o vizită în piaţa Someş din municipiul Satu Mare. Ei şi-au cumpărat fructe şi legume şi şi-au făcut fotografii cu producătorii.
„Cred că şansele sunt foarte mari, pentru că eu chiar cred în oameni şi chiar cred în poporul român şi cred că această ţară merită mult mai mult din partea preşedintelui României. În primul rând merită un preşedinte care să-i unească pe români şi nu să-i dezbine, merită un preşedinte care să fie în mijlocul Românilor şi nu să-şi aducă aminte de ei din cinci în cinci ani, când vin alegerile, merită un preşedinte care să reprezinte ţara noastră cu demnitate în forurile europene, care să lupte pentru această ţară să fie un hub regional, un preşedinte care să se adreseze tuturor românilor, un preşedinte care să nu împartă ţara, să nu spună ‘vreau guvernul meu şi parlamentul meu’, un preşedinte care să ajute guvernul indiferent de culoarea politică, pentru că în fond, deciziile sunt pentru oameni şi atunci când ajungi într-o funcţie înaltă, chiar cea mai înaltă funcţie din stat, trebuie să ai grijă de poporul tău ca de propria familie”, a declarat Dăncilă, potrivit Agerpres.
Ea a arătat că un preşedintele trebuie să fie al tuturor românilor.
„Poporul român a fost unit şi prin unitate şi-a atins multe obiective de-a lungul timpului. Vedem un popor divizat, vedem multă ură în societatea românească, ură pe care a insuflat-o însuşi preşedintele României. Vedem un preşedinte care care trebuie să fie al tuturor românilor, şi al meu, şi al dumneavoastră şi al tuturor. Este preşedintele de facto al PNL. Ce este greşit? Un preşedinte care încalcă legea fundamentală a ţării, Constituţia, nu poate să îi reprezinte pe români. Oricare dintre noi care ar încălca Constituţia ar suporta rigorile legii. Preşedintele îşi permite să poată să facă acest lucru şi să spună de la microfonul administraţiei prezidenţiale, cu aroganţa caracteristică, că face ce vrea el şi nu ceea ce prevede Constituia României”, a mai spus premierul.