Reuniunea va fi dedicată negocierii bugetului multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021 – 2027 şi Planului european pentru relansare economică.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis va susţine principalele obiective pe care România le are în cadrul acestui proces de negociere, acţionând, în acelaşi timp, pentru ajungerea cât mai curând posibil la un acord final.
Referitor la viitorul buget al Uniunii, şeful statului va reafirma obiectivul major al României, şi anume obţinerea unor alocări cât mai importante pentru Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, în măsură să asigure îndeplinirea principalelor obiective de dezvoltare a ţării.
Preşedintele Klaus Iohannis va pleda în ceea ce priveşte Politica de Coeziune pentru alocări adecvate, în special pentru regiunile mai puţin dezvoltate ale Uniunii Europene, precum şi pentru o flexibilitate sporită în absorbţia sumelor alocate acestei politici.
Referitor la Politica Agricolă Comună, şeful statului va susţine continuarea procesului de convergenţă externă a plăţilor directe, astfel încât sumele acordate fermierilor români din bugetul Uniunii să fie cât mai apropiate de cele din statele Europei de Vest.
Totodată, Iohannis va pleda pentru alocări suplimentare pentru dezvoltarea rurală, având în vedere că zonele rurale necesită investiţii sporite pe termen lung.
În ceea ce priveşte posibila introducere a unor resurse proprii noi pentru finanţarea bugetului Uniunii, şeful statului va reitera faptul că România este în favoarea oricăror resurse care pot genera venituri suplimentare la bugetul UE, cu condiţia existenţei unui mecanism clar pentru a se evita impactul excesiv asupra contribuţiilor naţionale.
Ce va susține președintele în privința relansării economice
Preşedintele Iohannis va susţine cu privire la Planul de redresare economică opţiunea unei ponderi mai mari a componentei de granturi comparativ cu cea de împrumuturi în totalul sumelor alocate, pentru a se putea asigura resursele financiare necesare pentru procesul de redresare economică în întreaga Uniune.
Şeful statului se va pronunţa şi pentru o perioadă cât mai lungă în ceea ce priveşte implementarea noului instrument de redresare economică, astfel încât sumele alocate statelor membre să poată fi absorbite integral şi eficient.
„Preşedintele României va susţine asigurarea unei perioade de rambursare adecvate pentru fondurile alocate pentru redresarea economică, pentru a permite punerea în aplicare a angajamentelor pe termen mediu şi lung asumate la nivelul Uniunii Europene şi evitând, totodată, presiuni suplimentare asupra bugetelor naţionale”, mai arată Administraţia Prezidenţială.