Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru îmbunătăţirea cadrului organizatoric şi funcţional în vederea depistării precoce a cancerului profesional şi a pneumoconiozelor.
Legea prevede că lucrătorii expuşi la agenţi cancerigeni sau mutageni, la pulberi minerale pneumoconiogene vor beneficia de supravegherea stării de sănătate şi după încetarea acestei activităţi profesionale.
Potrivit expunerii de motive a legii, „în cursul activităţii profesionale, lucrătorii pot fi expuşi anumitor riscuri ale căror repercusiuni asupra sănătăţii pot să apară la mulţi ani după încetarea expunerii”. Pentru a beneficia de un diagnostic precoce şi de o abordare terapeutică care să asigure un prognostic favorabil, starea de sănătate a acestor lucrători va trebui verificată periodic şi după încetarea expunerii sau a activităţii profesionale, explică iniţiatorii.
„Lucrătorii expuşi, în antecedentele profesionale, la agenţi cancerigeni sau mutageni, aşa cum sunt definiţi de legislaţia românească în vigoare, respectiv la pulberi minerale pneumoconiogene, beneficiază de supravegherea stării de sănătate în relaţie cu expunerea profesională menţionată şi după încetarea expunerii sau a activităţii profesionale, denumită în continuare supraveghere medicală post-expunere profesională, pe perioada necesară pentru protejarea sănătăţii. Prin lucrător expus se înţelege orice lucrător care dovedeşte expunerea profesională la agenţi cancerigeni sau mutageni şi pulberi minerale pneumoconiogene prin documente oficiale stabilite prin ordin al ministrului Sănătăţii”, prevede actul normativ.
Supravegherea medicală post-expunere profesională se va realiza prin cabinetele de medicina muncii şi secţiile/compartimentele de medicina muncii din structura spitalelor publice, care preiau de la structurile de medicina muncii ce au avut în supraveghere astfel de lucrători dosarele celor care şi-au încetat activitatea.
Preluarea dosarelor se face în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii. Datele obţinute prin supravegherea medicală post-expunere profesională vor fi raportate Institutului Naţional de Sănătate Publică. La propunerea Ministerului Sănătăţii, se aprobă, prin hotărâre a Guvernului, înfiinţarea şi organizarea în cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică a Registrului naţional al expuşilor profesional la agenţi cancerigeni sau mutageni şi pulberi pneumoconiogene.
„Supravegherea medicală post-expunere profesională a lucrătorilor expuşi se realizează diferenţiat, în funcţie de riscul profesional avut în vedere, conform unor ghiduri de specialitate elaborate de Comisia de Medicina Muncii a Ministerului Sănătăţii, iar, în lipsa acestora, în conformitate cu ghiduri şi proceduri agreate la nivel european sau internaţional”, mai stipulează actul normativ.
Tot luni, şeful statului a semnat decretele privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 12 alin. (3) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice şi pentru promulgarea Legii privind modificarea alin. (1) al art. 30 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice.