Bugetul de stat a fost adoptat miercuri de Parlament, în procedură de urgenţă, fără ca deputaţii şi senatorii să aducă mari modificări faţă de forma înaintată spre dezbatere de Guvern, la sfârşitul săptămânii trecute.
Premierul Dacian Cioloş a precizat că educaţia, sănătatea şi investiţiile reprezintă priorităţi de care a ţinut cont la elaborarea proiectului, iar marile constrângeri au fost generate de faptul că Executivul a trebuit să includă în buget măsurile impuse de noul Cod Fiscal şi majorările salariale de 10% pentru sectorul bugetar, adoptate de Legislativ înaintea învestirii Cabinetului său. În acelaşi timp, o noutate a bugetului de stat a fost eliminarea finanţării proiectelor bisericii.
"Acest guvern a decis să respecte cadrul legal adoptat de Parlament în anul 2015 şi a inclus prevederi importante de relaxarea fiscală şi creşterea salarială a personalului bugetar. Acestea au fost luate ca atare din perspectiva impactului asupra construcţiei bugetare pentru anul 2016 şi, aşa cum am spus, Guvernul le-a asumat în cunoştinţă de cauză. Prevederile menţionate mai sus nu sunt decloc de neglijat şi asta e important să subliniem, acestea totalizând un impact bugetar de circa 20 de miliarde de lei, ţinân cont de faptul că veniturile scad cu ceva mai bine de 10 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile cresc cu mai mult de 9 miliarde de lei", a declarat premierul Dacian Cioloş, în Parlament, adăugând că acestea "nu se pot compensa" cu creşterea economică, care este esitmată la 4% din PIB pentru 2016 şi care acoperă circa 9 miliarde lei. Potrivit prim-ministrului, soluţia a fost "dificil de agreat într-un interval extrem de scurt", dar a fost posibilă prin mărirea deficitului bugetar la 2,95% ca derogare temporară de la obiectivul asumat şi prin relocarea unor sume de la ordonatorii de credite.