Pe de altă parte, președintele a mai declarat că nici măcar cei care au beneficiat de creșteri salariale nu sunt mulțumiți. „Până şi cei cărora le-au crescut salariile sunt nemulţumiţi. S-a promis creşterea salariilor bugetarilor, dar ea a a rămas pe hârtie, deoarece au fost trecute contribuţiile de la angajator la angajat şi s-au anulat practic creşterile”, a spus Iohannis.
Preşedintele a mai declarat că „evoluţia” finanţelor publice este „total nesatisfăcătoare” și a solicitat încă o dată demisia premierului Viorica Dăncilă. „Este imperioasă demisia doamnei Dăncilă pentru a face loc unor oameni responsabili şi competenţi. Este din ce în ce mai vizibil că Dragnea şi ai lui nu au nicio soluţie pentru o guvernare bună şi eficientă.(…) După ceva timp de la guvernarea PSD, nu vedem nici drumuri, nici străzi, nici şcoli, nici spitale, nu vedem nimic. Totuşi lumea se întreabă de unde vin aceşti bani pentru care vin aceste creşteri. PSD, de fapt, amanetează viitorul ţării, creşte salarii, pensii şi neglijează investiţii importante şi în infrastructură şi în alte domenii „, a mai declarat Klaus Iohannis.