Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că antreprenoriatul este un motor autentic al schimbării sociale şi al inovării.
‘Atingerea unor obiective naţionale sau regionale relevante pentru dezvoltare nu se poate face fără implicarea mediului economic. Adeseori, mediul de afaceri reuşeşte singur chiar şi atunci când administraţia publică rămâne în urmă în ceea ce priveşte datoria statului de a furniza acel cadru predictibil, favorabil dezvoltării economice. Din acest motiv, antreprenoriatul este un autentic motor al schimbării sociale şi al inovării, cu precădere în contextul de piaţă actual, unul dinamic şi alert în materie de tehnologie, inovare şi oportunităţi’, a spus Iohannis, la Forumul oamenilor de afaceri români şi croaţi, organizat la Camera de Comerţ şi Industrie a României.
El a salutat rolul Camerelor de Comerţ care s-au angajat recent prin memorandumul semnat la Zagreb să dezvolte cadrul cooperării economice bilaterale.
‘Ţările noastre sunt printre cei mai noi membri ai familiei europene, ţări profund ataşate valorilor comune, de unitate şi solidaritate în cadrul Uniunii Europene. Ne propunem, astfel, să valorificăm potenţialul deosebit de care dispunem într-un consistent parteneriat regional. Un asemenea obiectiv necesită, în continuare, consolidarea procesului de integrare economică. Indiferent de cât de puternice sunt mesajele noastre – ale liderilor politici, în planul cooperării bilaterale, vehiculul esenţial al performanţei economice sunteţi dumneavoastră, oamenii de afaceri’, a spus Iohannis, care i-a încurajat pe oamenii de afaceri să exploreze, cu ‘optimism şi determinare’, toate oportunităţile economice care pot apropia şi mai mult România şi Croaţia.
El a arătat că în ultimii ani România a înregistrat performanţe economice notabile, prin rate record de creştere economică în spaţiul european, dar şi printr-un volum cu circa 30% mai mare al fluxului de investiţii străine în 2016, arătând că acest fapt confirmă atractivitatea mediului economic românesc.
‘Este însă important ca, dincolo de latura cantitativă a performanţelor economice, aspectele calitative ale evoluţiilor viitoare să devină predominante. Adevărata valoare a acestor statistici favorabile este dată de capacitatea de a le transpune în viaţa de zi cu zi a oamenilor, de a le transforma în mijloace durabile de prosperitate. Aceste obiective nu se pot realiza decât într-un climat de stabilitate, în care întreprinzătorii au încredere că autorităţile statului acţionează predictibil pe termen mediu şi lung’, a afirmat şeful statului.
Iohannis a indicat că schimburile comerciale dintre România şi Croaţia s-au apropiat de pragul de 300 de milioane de euro. El a subliniat că deşi acest nivel este unul scăzut faţă de potenţialul celor două economii evoluţiile recente oferă, totuşi, semne încurajatoare.
La eveniment au participat preşedintele Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic şi preşedinţii camerelor de comerţ din România şi Croaţia. AGERPRES/