Ce măsuri se iau în justiție
”Instituirea stării de urgență produce efecte și în domeniul justiției. În această perioadă, activitatea de judecată va continua doar în cazuri deosebite. Pentru judecarea proceselor, instanțele pot da termene scurte de la o zi sau alta sau în aceeași zi.”, a declarat Klaus Iohannis în cadrul unei declarații de presă care a avut loc azi la ora 15:00.
Iohannis a mulțumit cadrelor medicale
”Vreau să transmit un mesaj special personalului medical. Vă mulțumesc tuturor pentru eforturile făcute. Cu toții suntem recunoscători pentru efortul depus în mod neobosit. Eu sunt hotărât că, împreună cu Guvernul Orban, vom lua cele mai drastice măsuri pentru a vă proteja viața și sănătatea”, a mai spus Iohannis.
Ce prevede decretul semnat e Iohannis în legătură cu justiția
Prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite potrivit prezentului decret, dispozițiile art. 2532 pct. 9 teza a II – a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispoziții legale contrare nefiind aplicabile.
(1) Pe durata stării de urgență, activitatea de judecată continuă în cauzele de urgență deosebită. Lista acestor cauze se stabilește de colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru cauzele de competența acesteia și, respectiv, de colegiile de conducere ale curților de apel pentru cauzele de competența lor și pentru cauzele de competența instanțelor care funcționează în circumscripția lor teritorială, putând fi, după împrejurări, actualizată. Consiliul Superior al Magistraturii dă îndrumări, în vederea asigurării unei practici unitare, colegiilor de conducere ale instanțelor menționate cu privire la modul de stabilire a cauzelor care se judecă pe durata stării de urgență.
(2) Pe durata stării de urgență, pentru judecarea proceselor prevăzute la alin. (1), instanțele judecătorești, ținând seama de împrejurări, pot fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta sau chiar în aceeași zi.
(3) În procesele prevăzute la alin. (1), când este posibil, instanțele judecătorești dispun măsurile necesare pentru desfășurarea ședinței de judecată prin videoconferință și procedează la comunicarea actelor de procedură prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.
(4) Amânarea judecării cauzelor prevăzute la alin. (1) poate fi dispusă la cerere, în situația în care partea interesată se află în izolare la domiciliu, în carantină sau spitalizată în contextul pandemiei de COVID-19. Când instanța respinge cererea de amânare a judecății în considerarea necesității de a soluționa cauza în contextul instituirii prezentei stări de urgență, va amâna, la cererea părții sau din oficiu, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
(5) Activitatea de executare silită continuă numai în cazurile în care este posibilă respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite prin hotărârile Comitetului Național privind Situațiile Speciale de Urgență, în scopul ocrotirii drepturilor la viață și la integritate fizică ale participanților la executarea silită.
(6) În temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1) se suspendă de plin drept pe durata stării de urgență instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop.
(7) Termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele prevăzute la alin. (6), aflate în curs la data instituirii prezentei stări de urgență, se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeași durată, de la data încetării stării de urgență. În cauzele prevăzute la alin. (6) în care au fost declarate căi de atac până la data emiterii prezentului decret, dosarele se înaintează instanței competente după încetarea stării de urgență.
(8) După încetarea stării de urgență, judecarea proceselor prevăzute la alin. (6) se reia din oficiu. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență, instanța de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată și citarea părților.
(1) Activitatea de urmărire penală și cea a judecătorilor de drepturi și libertăți se desfășoară numai cu privire la:
- a) cauzele în care s-au dispus ori se propune luarea măsurilor preventive ori a celor de protecție a victimelor și martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical, cele cu persoane vătămate minori;
- b) actele și măsurile de urmărire penală a căror amânare ar pune în pericol obținerea probelor sau prinderea suspectului sau a inculpatului, precum și cele privind audierea anticipată;
- c) cauzele în care urgența se justifică prin scopul instituirii stării de urgență la nivel național, alte cauze urgente apreciate ca atare de către procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală.
(2) Procesele penale aflate în curs pe rolul instanțelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură în camera preliminară, se suspendă de drept pe durata stării de urgență, cu excepția celor de la alin.(1) lit. c) apreciate ca atare de judecător sau instanța de judecată, precum și a următoarelor cauze: cele privind infracțiunile flagrante, cele în care au fost dispuse măsuri preventive, cele referitoare la contestații împotriva măsurilor asiguratorii, cele privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cele ce cuprind măsuri de protecție a victimelor și a martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical, cele privind infracțiuni contra securității naționale, cele privind acte de terorism sau de spălare a banilor;
(3) În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență, judecătorul sau instanța de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată și efectuarea actelor de procedură;
(4) Acordul de comunicare în cauzele penale a actelor procedurale prin poștă electronică se prezumă, iar organele judiciare vor solicita, acolo unde este cazul, de urgență, telefonic indicarea adreselor de poștă electronică pentru comunicarea respectivelor acte;
(5) Termenele de comunicare a soluțiilor, de formulare și soluționare a plângerilor, altele decât cele reglementate de alin. (1), se întrerup, urmând ca de la data încetării stării de urgență să înceapă să curgă un nou termen, de aceeași durată. Termenele de exercitare a căilor de atac în cauzele penale, cu excepția celor judecate potrivit prezentului decret, se întrerup, urmând ca de la data încetării stării de urgență să înceapă să curgă un nou termen, de aceeași durată. Fac excepție cele judecate potrivit prezentului decret.
(6) Ascultarea persoanelor private de libertate se face prin videoconferință la locul de deținere sau în spații corespunzătoare din punct de vedere sanitar, fără a fi necesar acordul persoanei private de libertate .
(7) Se suspendă de drept organizarea licitațiilor publice în cadrul procedurilor de valorificare a bunurilor mobile indisponibilizate în procesele penale.
(8) Pe durata stării de urgență, în cauzele în care nu se efectuează acte de urmărire penală sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescripția răspunderii penale se suspendă.
Pe durata stării de urgență, prevederile art. 42 se aplică în mod corespunzător și în procedurile de competența Inspecției Judiciare.
(1) Pe durata stării de urgență, activitatea Oficiului Național al Registrului Comerțului și a oficiilor registrelor comerțului de pe lângă tribunale continuă în ceea ce privește înregistrarea mențiunilor privind persoanele juridice și persoanele fizice înregistrate în registrul comerțului și se derulează prin mijloace electronice, în baza cererii de înregistrare a mențiunilor și a documentelor anexate la aceasta în formă electronică, având încorporată, atașată sau logic asociată semnătura electronică extinsă.
(2) Copiile de pe înregistrările efectuate și de pe actele prezentate de solicitanți, informațiile despre datele înregistrate și certificatele constatatoare se eliberează pe cale electronică.
(3) Activitatea de asistență pentru efectuarea procedurilor necesare înregistrării prin mijloace electronice în registrul comerțului, din cadrul oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale, precum și activitatea de publicare și de furnizare a Buletinului procedurilor de insolvență se realizează prin mijloace electronice.
În executarea pedepselor și a măsurilor educative neprivative de libertate, executarea supravegherii prin prezentarea persoanei la serviciul de probațiune, primirea vizitelor consilierului de probațiune, precum și obligațiile de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, de a urma un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională, de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială, respectiv prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității rezultată din înlocuirea amenzii penale se suspendă pe durata stării de urgență. Pentru situațiile în care termenul de supraveghere, durata supravegherii sau durata măsurii educative neprivative de libertate s-a împlinit în timpul stării de urgență, în raportul final se face mențiune despre imposibilitatea obiectivă de executare.
(1) În executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate, exercitarea dreptului de a primi vizite, exercitarea dreptului la vizită intimă, exercitarea dreptului de a primi bunuri prin sectorul vizită, cât și recompensele constând în permisiunea de ieșire din penitenciar se suspendă.
(2) Pentru menținerea legăturii cu mediul suport se majorează durata și numărul de convorbiri pentru persoanele condamnate aflate în regimul de maximă siguranță, la maximum 45 minute pe zi, iar pentru persoanele condamnate aflate în regim închis, semideschis, deschis, regim provizoriu sau pentru cei care nu au regimul stabilit, la maximum 75 minute pe zi. Dreptul deținuților la convorbiri on-line, indiferent de situația disciplinară și periodicitatea legăturii cu familia, se suplimentează corespunzător numărului de vizite la care au dreptul conform regimului de executare.
(3) Persoanele condamnate clasificate în regimul semideschis și deschis pot executa pedeapsa în camere de deținere permanent închise și asigurate.
(4) Pentru minorii privați de libertate care nu au un reprezentant legal, medicul curant al locului de deținere acționează ca reprezentantul legal, exclusiv pentru acordarea asistenței medicale și a măsurilor de prevenție.
(5) În completarea obligațiilor prevăzute în Legea nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare, cu modificările și completările ulterioare, polițistul de penitenciare este obligat să participe la toate activitățile desfășurate în conformitate cu dispozițiile superiorilor, cu respectarea timpului legal de odihnă, timpul lucrat suplimentar în această împrejurare fiind compensat exclusiv cu timp liber corespunzător.
(6) Pe perioada stării de urgență, în raport de necesitățile și situația operativă existente la nivelul unității penitenciare unde este încadrat sau al altei unități din poliția penitenciară, polițistului de penitenciare i se pot modifica, fără acordul său, locul și/sau felul muncii.