PNL urmează să îşi aleagă o nouă conducere în Congresul din această toamnă. Deşi Ludovic Orban este singurul care până acum şi-a anunţat intenţia clară de a câştiga un nou mandat, se pare că preşedintele Klaus Iohannis nu ar fi de acord.
Klaus Iohannis face jocurile în PNL
Cel puţin asta susţine analistul politic, Bogdan Chirieac. Acesta spune că Iohannis şi-a ales deja favoritul şi acesta nu ar fi şeful Camerei Deputaţilor. Semnalul l-ar fi dat deja un liberal cu şate vechi, Marian Petrache. Acesta i-ar fi transmis lui Orban că nu-l va mai vota pentru şefia PNL.
„Cinste lui Marian Petrache! A spus, cu voce tare, ceea ce gândesc majoritatea liderilor PNL, în acest moment. Emil Boc l-a sprijinit direct pe Florin Cîțu printr-o declaraţie de presă. Se întâmplă acelaşi fenomen pe care l-am mai văzut în România.
Premierul trebuie să fie obligatoriu şi președintele partidului din care face parte. În acest moment, PNL-ul este împărţit. Sunt cel puţin două grupări mari în PNL.
USR PLUS este cel mai mare pericol pentru PNL, în acest moment, şi se şi exercită ca atare, dincolo de problemele enorme pe care le are USR, chiar prin liderul său, domnul Dan Barna, care nu şi-a clarificat problemele cu justiţia. Tocmai dânsul care spunea „fără penali în funcţii publice”.
Iohannis şi-a desemnat favoritul pentru şefia PNL
Eu cred că, totuşi, cuvântul hotărâtor îl va avea președintele Klaus Iohannis. Ne aşteptăm să facă o întâlnire, cum face domnia sa, cu şase-şapte lideri influenţi ai PNL, cărora să le transmită că, probabil, Florin Cîțu trebuie să fie viitorul preşedinte al PNL.
Mai departe, ce conduce Florin Cîțu, cum, în ce fel, vom discuta altădată. Dar, din punct de vedere politic, cred că alegerea lui Klaus Iohannis este altcineva decât Ludovic Orban”, a spus analistul politic Bogdan Chirieac, conform Antena 3.
Chirieac s-a referit şi la faptul că ministrul Muncii, Raluca Turcan ar fi în război cu Cristian Ghinea. „Nu există niciun fel de colaborare, astăzi, când vorbim, între partea USR şi PNL a Guvernului. Nu există aşa ceva. Am văzut asta la Vlăduț Vasilică Voiculescu. Domnul Ghinea este stat în stat, la Fondurile Europene.
Este dânsul şi armata de ONG-uri care îl înconjoară. Probabil că se va ajunge la o ruptură economică. Slavă Domnului că suntem membri UE şi nu ne vor lăsa să se ne prăbuşim de tot!”, a mai spus Chirieac.