El arată că pe 27 decembrie 2017 Parlamentul României i-a transmis, în vederea promulgării, legea privind aprobarea actului normativ.
"În opinia noastră, atât în cadrul dezbaterii iniţiale, cât şi în cadrul reexaminării, Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 75 şi ale art. 77 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, prin conţinutul normativ, legea menţionată încalcă şi dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie", se arată în sesizarea de neconstituţionalitate trimisă de Iohannis.
Şeful statului precizează că stabilirea competenţei decizionale a camerelor Legislativului nu ţine doar de exprimarea voinţei uneia dintre Camere, ci este o obligaţie constituţională ce revine fiecăreia dintre ele şi că numai în acest mod se dă eficienţă dispoziţiilor din Constituţie.
Iohannis arată că pe 4 aprilie 2017 Camera Deputaţilor a adoptat Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, care însuma 19 intervenţii legislative şi o serie de prevederi tranzitorii. Legea astfel adoptată a fost înaintată Senatului care, în conformitate cu prevederile art. 75 din Constituţie şi ale art. 133 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, urma să o dezbată şi să o adopte în calitate de Cameră decizională.
Preşedintele Iohannis menţionează că, potrivit adresei de înaintare a legii, Camera Deputaţilor nu şi-a reţinut în competenţă decizională nicio dispoziţie a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016, urmând ca Senatul să dezbată această lege cu deplină competenţă decizională.
El indică şi faptul că, adoptată de Senat pe 27 iunie 2017, legea cuprindea 31 intervenţii legislative şi prevederi tranzitorii, fiind introdus şi un punct nou.
"Cu privire la toate aceste texte, Senatul a decis definitiv, fără a fi reţinut competenţa decizională a Camerei Deputaţilor pentru vreuna dintre dispoziţiile Legii de aprobare a OUG nr. 96/2016. În forma adoptată de Senat în calitate de Cameră decizională, această lege a fost transmisă preşedintelui României, în vederea promulgării", se arată în sesizarea de neconstituţionalitate.
În document se precizează că pe 19 iulie 2017 preşedintele Iohannis a cerut Parlamentului reexaminarea acestei legi.
De asemenea, se subliniază că în cadrul reexaminării, în calitate de primă Cameră competentă, Camera Deputaţilor a reexaminat Legea, ocazie cu care a stabilit că pentru art. I1, art. IV, art. VII şi art. VIII alin. (5) şi alin. (6) urmează să se pronunţe în calitate de Cameră decizională şi, spre deosebire de dezbaterea iniţială, Senatul urma să se pronunţe în calitate de Cameră decizională pe întreaga lege de aprobare a OUG nr. 96/2016, cu excepţia textelor anterior menţionate.
Preşedintele Iohannis arată că pe 4 decembrie 2017 Senatul a reexaminat legea şi, întrucât a modificat textele cu privire la care Camera Deputaţilor îşi reţinuse competenţa decizională a retrimis legea la Camera Deputaţilor pentru art. I1, art. I2 (nou introdus de Senat) şi art. IV, asupra cărora Camera Deputaţilor, în şedinţa din 19 decembrie 2017, a decis definitiv.
"Aşadar, în cadrul dezbaterii anterioare reexaminării, Senatul s-a comportat ca o Cameră decizională cu deplină competenţă pentru întreaga Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, deşi faţă de forma adoptată iniţial de Camera Deputaţilor a introdus art. I1 (art. I pct. 21 din lege) şi a modificat art. IV (art. I pct. 29 din lege). Însă, în cadrul reexaminării, Senatul a înţeles să îşi înlăture competenţa decizională iniţial stabilită, după ce Camera Deputaţilor şi-a stabilit expres competenţa decizională cu privire la aceste dispoziţii. Prin urmare, aceleaşi norme cu acelaşi conţinut normativ au fost adoptate atât înainte, cât şi după reexaminare cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la sesizarea Camerelor", spune şeful statului.
Pe de o parte, el menţionează că, în cadrul primei dezbateri, Senatul a adoptat Legea cu încălcarea competenţei decizionale a Camerei Deputaţilor, ignorându-şi obligaţia de verificare a competenţei decizionale.
Şeful statului afirmă şi că, retrimiţând legea Camerei Deputaţilor, în cadrul reexaminării, pentru a decide definitiv asupra unor texte cu acelaşi conţinut normativ, cu privire la care decisese definitiv în cadrul dezbaterii iniţiale, Senatul a admis implicit că în cadrul primei dezbateri a adoptat această lege cu încălcarea art. 75 alin. (5) din Constituţie.
"Indiferent de Camera decizională pentru una sau alta dintre dispoziţiile legii deduse controlului de constituţionalitate, aceasta a fost adoptată cu încălcarea art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie, întrucât pentru prevederi cu acelaşi conţinut normativ în cadrul celor două lecturi ale legii au decis definitiv când Senatul, când Camera Deputaţilor", spune Iohannis.
El arată şi că, în cadrul reexaminării, procedând la reanalizarea legii şi sub aspectul competenţei sale decizionale, Camera Deputaţilor a depăşit limitele reexaminării, deoarece nici aspectele referitoare la procedura adoptării legii şi nici toate textele asupra cărora s-a intervenit concret în cadrul acestei navete ce avea drept scop rezolvarea unor conflicte de competenţă decizională. Totodată, şeful statului menţionează că art. I1 (art. I pct. 21 din forma legii înainte de reexaminare) ce fusese introdus în textul legii de Senat în calitate de Cameră decizională, nu a făcut obiectul cererii de reexaminare.
Şeful statului subliniază că, prin raportare la art. 77 alin. (2) din Constituţie, în jurisprudenţa sa Curtea Constituţională a stabilit că Parlamentul României trebuie să se pronunţe strict faţă de problemele ridicate de către preşedinte în cererea de reexaminare. El indică şi că CCR a reţinut că în cadrul reexaminării trebuie reanalizate textele cuprinse în cererea preşedintelui României, precum şi cele care au legătură cu acestea, fiind necesară corelarea tehnico-legislativă a tuturor dispoziţiilor din lege.
De asemenea, el menţionează că CCR a constatat că, "în cadrul acestei proceduri, reexaminarea legii de către Parlament trebuie să se restrângă la obiecţiunile menţionate în cererea preşedintelui României iar, în situaţia în care se dă o altă redactare unor texte sau se completează legea cu noi reglementări, urmează să se asigure corelările necesare cu textele care au făcut obiectul cererii Preşedintelui României". Şeful statului arată şi că CCR a precizat că "cererea formulată de preşedintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie are ca efect reluarea procesului legislativ, cadru în care Parlamentul poate modifica sau completa legea în sensul cerut de Preşedinte, poate menţine legea în forma adoptată iniţial sau, dimpotrivă, ţinând seama şi de punctul de vedere al Preşedintelui, o poate respinge".
"Referitor la Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, preşedintele României a cerut Parlamentului reexaminarea dispoziţiilor art. I pct. 1, pct. 4-7, pct. 9, pct. 11, pct. 13, pct. 17, pct. 18, pct. 22, pct. 26; totodată, pentru raţiuni de corelare a normelor, s-a solicitat şi reanalizarea art. I pct. 1 şi 2 corelat cu art. I pct. 9 şi 11, precum şi a art. I pct. 28 corelat art. I pct. 18. Din analiza textului legii deduse controlului de constituţionalitate rezultă că Parlamentul a adoptat legea menţionată cu încălcarea limitelor impuse prin cererea de reexaminare. Astfel, au fost introduse, eliminate ori modificate norme, deşi nici textele respective şi nici problematica ridicată de acestea nu au făcut, nici direct, nici indirect, obiectul cererii de reexaminare", se arată în cererea de reexaminare.
Şeful statului atrage atenţia că, în aceeaşi idee a depăşirii limitelor cererii de reexaminare, a fost adăugat un nou subiect de drept care poate organiza şcoli doctorale, respectiv Academia Română, subiect de drept care nu a fost avut în vedere nici la momentul adoptării legii înainte de a fi trimisă la promulgare şi nici nu a fost vizat prin cererea de reexaminare. Astfel, el consideră că sunt încălcate dispoziţiile din Constituţie prin faptul că reformularea după reexaminare a art. 4 din Legea nr. 288/2004 excede cererii de reexaminare întrucât vizează şi studiile de inginerie.
"Considerăm că prin adăugarea, eliminarea sau modificarea unor articole ale legii în cadrul procedurii de reexaminare, fără vreo legătură cu solicitările formulate de Preşedintele României, Parlamentul a depăşit limitele învestirii. Acest aspect este de natură să antreneze neconstituţionalitatea legii în ansamblu întrucât toate aceste intervenţii legislative fac ca legea rezultată să fie practic altă lege decât cea care a fost trimisă iniţial la promulgare", spune şeful statului.
El precizează că Legea a fost adoptată şi cu încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, amintind de dispoziţiile care vizează remunerarea membrilor Consiliului ARACIS şi a personalului angajat, a evaluatorilor şi a altor colaboratori externi.
"În primul rând, se stabileşte faptul că regimul şi principiile privind remunerarea persoanelor enumerate mai sus, deci şi a personalului angajat, se stabilesc prin regulament propriu al ARACIS. În al doilea rând, în baza acestui regulament propriu, Consiliul ARACIS hotărăşte nivelul remunerării. Nu în ultimul rând, nivelul remuneraţiei membrilor Consiliului ARACIS şi a personalului încadrat în această autoritate nu poate depăşi nivelul remuneraţiei stabilite pentru funcţiile de conducere din învăţământul superior. Considerăm că aceste dispoziţii încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţia României atunci când se referă la personalul angajat al acestei autorităţi", spune Iohannis.
El subliniază că prevederile instituie o derogare nejustificată de la dispoziţiile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, legea-cadru în materie, ce stabileşte regimul şi principiile privind remunerarea persoanelor plătite din fonduri publice.
Şeful statului argumentează şi că norma este lipsită de claritate, precizie şi predictibilitate. De asemenea, el spune că sunt lipsite de claritate sunt şi prevederile art. I pct. 26 din lege.
"Normele nou introduse după reexaminare sunt lipsite de predictibilitate nefiind corelate cu actualele dispoziţii ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 288/2004, care prevăd că aplicarea în toate universităţile a Sistemului european de credite de studiu (ECTS) este obligatorie. Totodată, norma de la art. 4 alin. (17) este neclară întrucât pentru studiile de farmacie nu se precizează dacă este vorba despre primul ciclu de învăţământ sau despre un ciclu de învăţământ cumulat", mai arată preşedintele Iohannis.
El menţionează că prevederea conform căreia universităţile de stat pot fi finanţate şi de către autorităţile publice locale excede limitelor reexaminării şi creează premisele unei discriminări în favoarea universităţilor de stat prin raportare la universităţile particulare.
"Cu caracter general, legea ignoră normele de tehnică legislativă privind unitatea de redactare a actului normativ şi astfel vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. În acest sens, învederăm faptul că Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii abrogă diferite dispoziţii normative, făcând referire fie la anumite puncte din cuprinsul Ordonanţei aprobate, fie în mod direct la actul normativ de bază, modificat de aceasta", spune şeful statului.
Preşedintele Iohannis solicită CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că Legea este neconstituţională în ansamblu.
AGERPRES