Preşedintele Klaus Iohannis a decis să-i acorde Simonei Halep Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, după ce românca a câştigat sâmbătă turneul de la Wimbledon, al doilea trofeu de Grand Slam din carieră. Ceremonia de decorare va avea loc la Palatul Cotroceni. Data nu a fost deocamdată comunicată.
„Ca urmare a performanţei extraordinare obţinute la Turneul de Tenis de la Wimbledon, precum şi în semn de recunoaştere şi apreciere pentru întreaga activitate, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis acordarea celei mai înalte distincţii a statului român, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, sportivei Simona Halep. Prin dăruirea, devotamentul şi profesionalismul său, demonstrate atât pe terenul de tenis, cât şi în afara sa, Simona Halep a promovat numele ţării noastre în întreaga lume. Simona Halep este un model pentru tânăra generaţie, iar implicarea sa în popularizarea tenisului în rândul copiilor reprezintă un uriaş câştig pentru sportul românesc”, se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.
Şi primarul-general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că municipalitatea va organiza miercuri un eveniment pe Arena Naţională pentru a celebra victoria Simonei, iar Federaţia de Tenis va oferi în curând mai multe detalii. Întrebată de jurnalişti dacă va participa la acest eveniment, Gabriela Firea a spus că nu. În iunie 2018, la ceremonia organizată tot pe Arena Naţională după ce Simona Halep a câştigat trofeul de la Roland Garros, Gabriela Firea a fost huiduită de o parte din spectatorii veniţi pe stadion.