„Ieri, am avut o mică discuţie care m-a făcut să cred că avem un guvern ireal. Dacă nu ar fi de trist, ar fi de râs, dar e trist. Doamna prim-ministru a publicat… Vă povestesc doar ultima fază fiindcă sunt nenumărate, este un şir nesfârşit… Deci, doamna prim-ministru a publicat în Monitorul Oficial o decizie prin care domnia sa instaura un premier interimar. Surpriză, am crezut că este atributul meu. Şi am contestat la CCR acest demers. Este conflict constituţional de natură juridică”, a afirmat Iohannis.
Şeful statului a subliniat că Viorica Dăncilă l-a sunat să-i spună că pleacă în concediu, după ce el a înaintat demersul la Curtea Constituţională.
„După ce am înaintat la CCR acest demers, doamna prim-ministru m-a sunat să-mi spună că pleacă în concediu şi că toate sunt bune. Asta după ce publicase acel draft de rectificare bugetară, care este catastrofă. Dar nu despre asta am vorbit prioritar. I-am atras atenţia că nu este bine, totuşi, ce a făcut şi că decizia este de temei de conflict constituţional. Şi ştiţi ce mi-a spus? Că nu a ştiut că se publicase. Mai ireal, mă scuzaţi, nu cred că se poate. Acest stil de conducere iraţional, ireal, nu poate să continue”, a mai spus Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri la CCR o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională în relaţia cu prim-ministrul, şeful statului motivând că Viorica Dăncilă nu l-a informat că intră în concediu şi că a desemnat un alt membru al Guvernului să exercite atribuţiile sale.
În cererea adresată Curţii este invocată Decizia nr. 247/2018 semnată de Viorica Dăncilă, potrivit căreia, în perioada 6 – 13 august, Paul Stănescu, viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, exercită atribuţiile prim-ministrului privind conducerea operativă a activităţii Guvernului. AGERPRES