Preşedintele Klaus Iohannis speră că se vor găsi soluţii pentru viitorul european al Greciei, subliniind că este important pentru toate statele UE să se caute modalităţi de ieşire din criză.
'Deşi Grecia a votat 'Nu' la referendumul de ieri, sper că înţelepciunea politică şi economică va prima în cele din urmă şi se vor găsi soluţii care să însemne 'Da' pentru viitorul european al Greciei. Este foarte important pentru toate statele Uniunii Europene să se caute în continuare căi pentru a ieşi din criză', afirmă şeful statului, luni, într-un mesaj postat pe Facebook.
După numărarea a 95% din buletinele de vot la referendumul convocat de premierul grec Alexis Tsipras pentru ca populaţia să se pronunţe asupra propunerilor creditorilor internaţionali, rezultatele arată 61,31% din voturi pentru 'Nu', pentru 'Da' votând numai 38,69%, transmite AFP citând Ministerul grec de Interne. AGERPRES