Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat astăzi , 17 iulie, următoarele decrete:
Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea şi completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 (PL-x 66/14.03.2016);
Legea instituie norme noi referitoare la organizarea şcolilor doctorale, evaluarea activităţilor acestora, acordarea şi retragerea titlului de doctor, renunţarea la titlul de doctor, modalităţile de acordare a atestatului de abilitare şi sancţiuni în materie.
Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre România şi Ungaria privind protecția reciprocă a informațiilor clasificate, semnat la București, la 3 octombrie 2018 (PL-x 211/03.04.2019).
Klaus Iohannis nu a semnat încă decretele de numire în funcție pentru noii miniștri, deși avusese o discuție telefonică despre acest subiect cu Viorica Dăncilă.