Președintele Klaus Iohannis a susținut o conferință de presă la Palatul Cotroceni în care a vorbit, printre altele, despre summit-ul european ce va avea loc în curând. În cadrul acestuia va fi dezbătută și criza actuală dintre Turcia și Grecia și ar putea fi impuse sancțiuni dure în acest caz. Care va fi poziția României în această situație.
Săptămâna viitoare va avea loc un summit la nivel european unde vor fi dezbătute crizele actuale, inclusiv relația tensionată dintre Grecia și Turcia, în contextul în care Ankara a anunțat că va prelungi misiunea în apele disputate din Mediterana de Est. Șeful diplomației europene a declarat că relația dintre Uniunea Europeană și Turcia se află la o răscruce de drum și este nevoie ca liderii europeni să ia cele mai dificile decizii.
Președintele a fost întrebat în cadrul conferinței de presă despre posibilele sancțiuni ce vor fi impuse Turciei și care va fi poziția României în acest caz.
„Aceste chestiuni vor fi dezbătute la summit, fiind însă unul dedicat mai mult relațiilor externe decât problemelor interne pe care le avem. Dacă vorbim de Turcia, este evident că trebuie să avem în vedere întregul palier de probleme, aceasta e abordarea pe care o voi avea eu în cadrul Consiliului European. Vom vedea ce propuneri vor fi pe masă din partea Comisiei Europene și a înaltului reprezentant pentru Politică Externă, dar eu sunt de părere că trebuie să ținem cont de mulți alți factori geopolitici.
Dacă vorbim despre sancțiuni, trebuie să fim conștienți de faptul că acestea nu sunt un scop în sine, ele sunt gândite pentru a face anumite proceduri mai lesnicioase, pentru a facilita în final o înțelegere. Sancțiunile sunt gândite pentru a face relația să funcționeze în final și dacă ținem cont de toate acestea, atunci cu siguranță vom găsi calea cea mai bună”, a spus președintele Klaus Iohannis.
Șefa Comisiei Europene, avertizează Turcia
Amintim că, în cursul zilei de astăzi, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a atenţionat Turcia să renunţe la orice tentativă de „intimidare” a vecinilor săi în conflictul cu Grecia privind potenţiale resurse de gaze naturale în Mediterana de Est, după cum relatează AFP.
„Turcia este un vecin important şi va fi mereu. Însă deşi suntem apropiaţi geografic, distanţa dintre noi pare să se mărească”, a declarat ea în discursul privind starea Uniunii, susţinut în Parlamentul European.
Grecia şi Turcia îşi dispută zone din Mediterana de Est potenţial bogate în gaze naturale. Tensiunea s-a agravat la sfârşitul lunii august, când au fost efectuate manevre militare rivale.
„Statele noastre membre, Cipru şi Grecia, pot conta mereu pe o solidaritate totală din partea Europei pentru a-şi proteja drepturile legitime în materie de suveranitate”, a promis Ursula von der Leyen.
„Aplanarea tensiunilor în Mediterana de Est este în interesul nostru reciproc. Nu există decât o singură cale de urmat: să ne abţinem să acţionăm unilateral şi să reluăm negocierile cu bună credinţă, deoarece este drumul care duce spre stabilitate şi soluţii durabile”, a continuat ea.
În acest context, Franţa şi-a afişat clar sprijinul pentru Grecia desfăşurând nave de război şi avioane de luptă în regiune, o inţiativă denunţată puternic de Ankara.
Criza din Mediterana de Est se află pe agenda summitului european de la 24 şi 25 septembrie de la Bruxelles, unde se vor discuta şi eventuale sancţiuni împotriva Turciei.