Preşedintele Klaus Iohannis face mişcarea momentului în politică! Şeful statului a decis să îi cheme pe toţi la raport. Un anunţ de ultimă oră a venit chiar de la Palatul Cotroceni.
Iohannis, şedinţe de urgenţă
Preşedintele Klaus Iohannis are astăzi două şedinţe de urgenţă, extrem de importante. Şeful statului va avea, de la ora 14:00, la Palatul Cotroceni, o şedinţă de lucru cu premierul Florin Cîţu, vicepremierul Dan Barna şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
Cel mai probabil, aceştia vor discuta despre pandemia de coronavirus, campania naţională de vaccinare, dar şi ultimele probleme din sănătate.
Şedinţă pe economie
Aceasta nu este singura şedinţă pe care o va avea şeful statului. Ulterior, de la ora 15:00, vor veni la Palatul Cotroceni Raluca Turcan, ministrul Muncii, dar şi Claudiu Năsui, ministrul Economiei, pentru a discuta cu Klaus Iohannis şi Florin Cîţu, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Cel mai probabil, la această şedinţă se va discuta despre problemele din economie, despre pensii, dar şi despre fondurile europene necesare pentru redresarea României.
Iohannis, şedinţe pe bandă rulantă
Klaus Iohannis a avut şi continuă să aibă şedinţe pe bandă rulantă. Şeful statului i-a convocat şi marţi pe cei din Guvern la Palatul Cotroceni. A avut o şedinţă de lucru pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă cu prim-ministrul Florin Cîţu, viceprim-ministrul Dan Barna şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.
Şedinţa de lucru pe tema PNRR a avut loc la ora 16:00 la Palatul Cotroceni.
Sursa foto INQUAM / George Calin