Klaus Iohannis urmează fie înlocuit la finalul acestui an din funcţia de preşedinte al României, după ce îşi termină şi cel de-al doilea mandat. Cine îi va urma? Marcel Ciolacu a făcut astăzi un anunț surprinzător pe Facebook: va candida pentru funcția de președinte al României. El promite să lupte pentru cei care nu s-au simțit reprezentați în ultimele două decenii, subliniind că dorește să aducă bunăstare și corectitudine în țară.
Marcel Ciolacu promite reformă și justiție socială în candidatura sa pentru președinție
Marcel Ciolacu a anunțat pe Facebook că va candida pentru funcția de președinte al României. El a spus că va cere colegilor săi, la Congresul PSD din 24 august, să îi ofere, prin vot, șansa de a reprezenta pe cei care nu s-au simțit auziți sau reprezentați în ultimii 20 de ani.
Acesta vrea să asigure românilor un viitor mai bun, cu bunăstare și pace. El crede că românii așteaptă ca bogăția generată de dezvoltarea economică să ajungă la cei care au contribuit la acest progres.
El consideră că viitorul președinte trebuie să se concentreze pe construirea unei Românii corecte și bine organizate, care să aibă grijă de toți cei care muncesc cinstit. Ciolacu este pregătit să lupte pentru ca românii să fie mândri de țara lor în fiecare zi.
„Am decis astăzi să candidez pentru funcția de președinte al României!
Le voi cere colegilor mei, la Congresul PSD din 24 august, să îmi ofere, prin votul lor, onoarea de a lupta pentru toți cei care, în ultimii 20 de ani, nu s-au simțit reprezentați, nu s-au simțit auziți și care și-au pierdut speranța într-un Președinte al TUTUROR, care să se bată pentru drepturile întregii societăți!
Vreau să le asigur tuturor românilor un viitor în care să existe speranța unei vieți mai bune, în bunăstare și pace.
Cred că marea așteptare a românilor este aceea ca bogăția, produsă prin dezvoltarea economică a României din ultimii ani, să ajungă la cât mai mulți dintre cei care au muncit ca lucrul acesta să se întâmple!
Eu CRED că mandatul viitorului Președinte al țării trebuie să fie despre o Românie corectă, bine organizată, care are grijă de toți românii care muncesc cinstit!
Sunt PREGĂTIT ca, alături de toți cei care cred și simt la fel, să lupt pentru ca românii să trăiască într-o țară de care să fie mândri în fiecare clipă!”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.
Decizia a fost comunicată liderilor PSD după consultări recente
Până acum, PSD nu a mai reușit să câștige președinția României din 2004, iar liderii care au pierdut alegerile au pierdut și conducerea partidului.
„După ce m-am consultat cu foarte mulți dintre dumneavoastră, am luat decizia să candidez la președinția României. Această decizie o vom dezbate sâmbătă, la Congresul PSD. Avem cea mai bună echipă pentru România, așa cum am arătat la toate alegerile din ultimii 4 ani. Sunt sigur că împreună vom reuși să recâștigăm Președinția după 20 de ani”, a spus Ciolacu într-un mesaj adresat social-democraților.
„Sâmbătă, la congres, voi prezenta planul meu pentru România. Sper din toată inima să-mi acordați onoarea de a lupta în numele dumneavoastră și al românilor pentru a câștiga alegerile prezidențiale”, a mai spus el.