Mihail Vlasov nu s-a mulțumit însă cu darea de mită.
El și-a exercitat influența asupra unor deputați ca să treacă Proiectul prin Parlament.
Potrivit Mediafax, Documentul DNA notează că iniţiatorii proiectului i au fost: deputatul Aurel Vainer, deputatul Alina Gorghiu, senatorul Klarik Laslo-Attila, deputatul Attila Marko, deputatul Mircea Grosaru şi deputatul Florin Iordache.
“Se observă faptul că deputaţii semnatari ai proiectului sunt reprezentanţi ai unor grupuri politice diferite, inclusiv reprezentanţi ai minorităţilor naţionale. Scopul era acela ca iniţiatorii să-şi convingă colegii de formaţiune politică să susţină proiectul care, teoretic, ar fi avut şanse de a fi adoptat, iar pe de altă parte, să confere în spaţiul public o aparenţă de neutralitate privind originea iniţiativei”.
Din cuprinsul convorbirilor telefonice interceptate de ancehtatori a rezultat faptul că Mihail Vlasov a fost cel care şi-a exercitat influenţa asupra unor parlamentari, în special asupra acelora care aveau şi calitatea de arbitri în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, astfel încât proiectul legislativ să fie însuşit de către parlamentari din partea unor grupuri politice diferite.
Astfel, arată procurorii DNA, după finalizarea proiectului de act normativ, Mihail Vlasov a depus “o muncă asiduă pentru influenţarea unor parlamentari din toată sfera politică în vederea semnării şi susţinerii respectivei iniţiative legislative”.
“În special, influenţa s-a exercitat asupra parlamentarilor care au avut calitatea de arbitri în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional (Florin Iordache, Alina Gorghiu şi Aurel Vainer) ori prin intermediul unor membri ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României ori camerelor teritoriale (Andras Edler)”, potrivit sursei citate.”
Rechizitoriul precizează că la data de 17 februarie 2015, Alina Gorghiu a fost convocată la DNA ca martor.
După lectura Rechizitoriului, simțim nevoia să luăm o gură de aer, ca să nu ne sufocăm de uimire.
Așadar, Mihail Vlasov e acuzat că și-a exercitat influența pe lîngă unii parlamentari ca să treacă proiectul de lege. Proiectul de lege a trecut.
Ce concluzie tragem noi, simplii muritori, de aici?
Că potrivit Rechizitoriului Mihail Vlasov a reușit să influențeze pe parlamentarii vizați de el, printre care se numără, la loc de frunte Alina Gorghiu, printre altele și inițiatoarea proiectului.
Ceea ce înseamnă că parlamentarii respectivi, printre care se numără Alina Gorgiu, dacă n-au pus botul, au comis un abuz în serviciu.
A fost pusă Alina Gorghiu sub urmărire penală pentru abuz în serviciu?
Firește că nu.
Alina Gorghiu a fost convocată la DNA doar în calitate de martor. Pe site-ul InPolitics, Bogdan Iacob ne reamintește un adevăr al zilelor respective:
Convocarea Alinei Gorghiu a fost făcută de DNA în cel mai strict secret.
Nici în ziua de 17 februarie 2015, nici în zilele următoare, nu s-a știu că Alina Gorgiu a fost la DNA.
Evident, distinsa, atît de albinuță pe facebook, n-a scris un rînd despre această experiență crucială.
Nu trebuie să mai spun că o astfel de convocare la DNA, fie și ca martor, a unor vedete ale politicii autohtone e transformată de DNA într-un spectacol mediatic senzațional.
Pe cristoiublog.ro din 7 martie 2015 publicam sub titlul ”O dezvăluire de excepție din Jurnalul Elenei Udrea: Prezența presei cînd e convocat cineva la DNA se negociază!” următoarele:
„Puțină lume știe că la DNA au fost, în ultimul timp, fără ca nici măcar o știre să fi ajuns în presă despre asta, mulți lideri politici, cu deosebire din partidul căruia Imperatorul de la Cotroceni îi zice Partidul Meu.
Cum de a fost posibil așa ceva?
Ne răspunde Jurnalul Elenei Udrea.
Vă amintiți că în seara de 1 octombrie 2014, cu o zi înainte de debutul campaniei, televiziunile de știri au căzut în epilepsia unui Breaking News:
Elena Udrea fusese chemată la DNA!
Toate televiziunile și toate site-urile au dat secvențe cu Elena Udrea la DNA, iar după, toate talk-show-urile au trăncănit despre asta.
Cum s-a ajuns la așa ceva ne explică Elena Udrea:
„De fapt am jucat cu DNA împotriva mea de la început. M-au chemat să declar ca martor într-un dosar cu Gheorghe Ștefan, spunînd că era de maximă urgență audierea mea. Nu s-a închis nici pînă acum. (dosarul, pînă cînd scrie Jurnalul Elena Udrea, mult după alegeri n.n). Dar eu am fost la DNA cu toată presa așteptîndu-mă acolo înainte de prima zi de campanie. (…).
L-a DNA m-au chemat într-o miercuri pentru vineri. Le-am spus că vin luni dimineața la ora 9, pentru că la ora 11 urma să merg la Ambasada SUA. Dar să nu cheme presa. Mi-a spus procurorul că ei nu cheamă presa, că vine singură. Dar eu știu că vine doar cînd află, de cele mai ori din interior, că vine cineva care trebuie expus public.
L-am sunat imediat pe Președinte, pentru că mi s-a părut evident că se încearcă compromiterea mea. ( …) Președintele mi-a zis că pot intra pe prin lateral, pentru a evita un scandal de presă. (..)
Am cerut prelungirea datei pînă miercuri, la ora 19. Era mai sigur ca discreție. L-am sunat pe cel care răspundea de dosar, a fost amabil, a zis că este OK. și că ne confirmăm marți. Ne-am confirmat marți, apoi miercuri urma să-l sun cu cinci minute înainte să ajung. Cînd am plecat spre ei (…) De pe drum am sunat să le spun că mă apropii. Mi s-a spus că nu pot intra prin lateral, pentru că n-a fost aprobată cererea de conducerea instituției! Am intrat prin față, pe unde era toată presa chemată. ( …) De ce presă și de ce nu am știut dinainte că nu pot intra prin lateral, cum fac mulți alții?”
Prin urmare:
- Rechizitoriul în cazul Mihail Vlasov mi-a dat dreptate. Pe 17 februarie 2015, cu o lună în urmă momentului cînd am scris comentariul pe ro, Alina Gorghiu fusese convocată la DNA în cel mai strict secret. Nu cumva să i se boțească imaginea. Vă imaginați ce Breaking news-uri ar fi fost: Președinta PNL la DNA! E posibil să i se ceară ridicarea imunității! Alina Gorghiu- implicată într-un dosar de corupție!
Spre deosebire de Elena Udrea ea a reușit să negocieze cu succes discreția DNA în ce privește convocarea ca martor.
- Deși Rechizitoriul dezvăluie că Alina Gorghiu a fost una dintre piesele grele ale lui Mihail Vlasov în trecerea prin Parlament a unei Legi care-i rezolva interesele, Alina Gorgiu n-a fost acuzată de abuz în serviciu. Dacă în locul ei era Elena Udrea, DNA îi cerea arestarea preventivă și după ce o obținea de la Parlament, îi ardea Alinei Gorghiu vreo șase luni de arest preventiv.
Cum se explică uriașa diferență de tratament din partea DNA în cazul celor două politiciene?
Întrebare cu atît mai justificată cu cît Alina Gorghiu se bucură și ea de Înalta protecție prezidențială, cum se bucura Elena Udrea pe 1 octombrie 2014.
Răspuns:
Elena Udrea beneficia de protecția unui președinte pe picior de plecare de la Cotroceni, al unui Fost deja.
Alina Gorgiu beneficiază de protecția unui președinte abia venit la Cotroceni, a unui nou Jupîn.
O vedeți pe Codruța Kovesi cutezînd să-l supere pe Noul Jupîn convocîndu-i Favorita la DNA cu huiet mediatic?
Nu n-o vedem.
Dar dacă favorita cade în dizgrația Noului Stăpîn, mai mult ca sigur o vedem pe Codruța Kovesi arestînd-o pe Alina Gorghiu în direct.