Renumitul jurnalist, scriitor și analist politic Ion Cristoiu a reacționat recent la scandalul în care a fost implicată jurnalista Iosefina Pascal. După ce aceasta s-a trezit la 10 seara cu o vizită din partea poliției, Cristoiu a reacționat dur și a numit situația respectivă drept o „catastrofă”.
Ion Cristoiu denunță scandalul în care a fost implicată Iosefina Pascal: E o catastrofă! Trebuie să-și dea demisia
Așadar, Ion Cristoiu a criticat dur întreaga situație și a denunțat întreaga „catastrofă”. Amintim că întregul videoclip poate fi vizualizat la finalul articolului.
„Bode a dat dispoziție miliției și rezultatul a fost o catastrofă. O jurnalistă care colaborează și la emisiunea lui Gușă, o jurnalistă bună, deoarece ea a lansat prima campanie cu dezvăluiri împotriva afacerii lui Raed Arafat și a găștii lui din presă și din politică. S-a pomenit aseară cu milițieni. Cum? Vreo șase, care au invitat-o la poliție la ora aia, la 10 noaptea”, a declarat Ion Cristoiu în videoclipul postat pe pagina sa de YouTube.
„Oameni buni, oamenii ăștia sunt normali? Acest șef al poliției nu trebuie să-și dea demisia? Ministrul Bode nu trebuie să dea socoteală?”, a mai spus Ion Cristoiu.
Informațiile transmise de Iosefina Pascal
„Am fost vizitată de trei miliţieni la uşă, doi în civil şi unul în uniformă ca să aflu că mai erau doi la intrare. Am fost destul de inspirată să înregistrez totul pentru că mi s-a părut nefiresc ca la ora 22 să sune la interfon Poliţia şi să spună: „deschideţi uşa!” pe un ton foarte răstit şi ameninţător.
M-au întrebat dacă numărul de telefon este al meu. Dacă e-mailul meu personal nepublic este al meu şi am spus că da. Din start, aceasta este o problemă pentru că a fi legitimat în acest fel trebuie să existe un mandat de supraveghere informatică. Mi s-a spus că este vorba despre infracţiuni informatice, adică tranzacţii frauduloase, înşelăciune.
M-am dus la Poliţie, după ce m-am îmbrăcat pentru că eram în pijama. Între timp, mama îi ruga cu lacrimi în ochi, în genunchi să mă lase şi să mă citeze ca la carte, mama ştiind aparent mai multă procedură decât Poliţia Română. Au spus că nu ştiu despre ce e vorba, dar era urgent.
M-au plimbat prin faţa blocului cu acest echipaj. Am urcat în maşină şi în faţa blocului mi se spune: «Nu vă speriaţi de echipajul nostru de Poliţie pentru că l-am adus ca să vedeţi că nu e o farsă!». Deci, Poliţia Română se ţine de miştouri în general. Apoi, mă întreabă dacă sunt persoană publică. Am zis că da. Sunt jurnalist. Din acel moment s-a lăsat tăcerea până la secţie.
Am ajuns la secţie, mă întrebau practic poliţiştii ce caut acolo. Pe mine mă întrebaţi? Dumnevoastră m-aţi adus pentru nu ştiu ce infracţiuni informatice. «Nu cumva aţi fost la protest? Aţi postat ceva pe Facebook cu protestul?». Da, am fost ca jurnalist. Vedeţi legitimaţia. Am filmat 10 minute, am făcut un live care a fost şters brusc de pe Facebook imediat după ce l-am publicat. Am poze de la manifestaţie şi unde eram eu era fix zona presei, unde sunt toţi colegii noştri care relatau.
Stăteam afară la o ţigară şi ei mă audiau, cum ar veni, dădeam declaraţii la o ţigară, în faţa secţiei, afară, eu aproape de şoc hipotermic. Tremuram nonstop de frig. M-au ţinut acolo vreo 15 minute, după care am intrat să facem un proces verbal, proces verbal pe care l-au făcut ei. Nu m-au întrebat absolut nimic! Au zis: «consemnăm noi»! Dar eu un semnez nimic!
Nu ştiu ce au consemnat. Nu m-au arătat procesul verbal. Nu scriu nimic, nu declar nimic, nu semnez nimic din ce faceţi dumnevoastră până nu îmi vine avocatul.
Când a venit avocatul, am zis: cine sunt cei care au scris acest proces verbal? Ce scrie în el? De ce nu mi l-au adus la cunoştinţă? Cine sunt acei oameni care nu s-au legitimat şi nu s-au prezentat. Mi s-a spus că nu avem ce căuta în secţie, că nu avem voie să facem noi scandal şi live-uri. Aia a fost tot! Am plecat acasă după o oră şi jumătate.
În comunicatul Poliţiei s-a spus în mod eronat printre multe alte minciuni că s-a terminat toată treaba în 10 minute. Nu! O oră şi jumătate a durat toată treaba. Am fost în calitate de jurnalist care a relatat de la acel eveniment. Nu mi-au spus dacă sunt martor, suspect, inculpat. Nu m-au spus despre ce dosar e vorba. Mi-au spus că au luat mai mulţi protestatari”, a transmis jurnalista Iosefina Pascal, potrivit înregistrării audio difuzate de Realitatea PLUS, în emisiunea de miercuri seară la „Culisele statului paralel”.