Ion Cristoiu crede că viitorul președinte al României nu este cunoscut publicului
Ion Cristoiu a subliniat că viitorul președinte nu și-a anunțat încă intenția de a candida la alegerile prezidențiale. Jurnalistul a făcut o comparație cu situația din 2014, când surpriza câștigării alegerilor de către Iohannis nu era anticipată.
Scriitorul și publicistul român afirmă că viitorul președinte al României nu va fi determinat nici de Statele Unite, nici de administrația condusă de Biden.
„Nu se știe nimic. Fiecare încearcă să facă ceva. În continuare cred că cel ales stă ascuns și nu știm cine e.
Nu va fi niciunul dintre cei cunoscuți. În 2014 nu mă gândeam că o să câștige Iohannis”, a declarat Cristoiu.
Despre posibilii candidați la alegerile prezidențiale, Ion Cristoiu a explicat în ce situație Marcel Ciolacu ar putea decide să candideze.
„Ciucă are un mare avantaj, cel militar, iar în perioada asta avem nevoie de așa ceva. Ciolacu va fi împins de partid să candideze. Este inevitabil.
Nu va candida doar în cazul în care se va ajunge la o înțelegere privind rotația premierilor, adică în următorii ani să fie unul președinte, iar celălalt premier”, este de părere Ion Cristoiu.
El susține că Marcel Ciolacu nu este dispus să se implice într-o competiție prezidențială în care există riscul să fie înfrânt.
„Se va bate cu anti-psd-ismul. Dacă au o înțelegere, Ciolacu nu va mai candida. Dacă se merge separat, PSD nu are cum să nu aibă candidat”, a adăugat Cristoiu, pentru Marius Tucă Show.
Alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 15 septembrie
Marți, Camera Deputaților a votat în favoarea devansării datei alegerilor pentru președinția României. Proiectul de lege a fost adoptat și va fi trimis pentru promulgare.
Primul tur al alegerilor prezidențiale este programat pentru data de 15 septembrie. Al doilea tur va avea loc pe 29 septembrie.
Propunerea propusă de UDMR a fost aprobată în Camera Deputaților cu 183 de voturi „pentru” 84 de voturi „împotrivă” și o singură abținere.
În timpul sesiunii plenare, USR a solicitat retrimitea proiectului la comisiile de specialitate. Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR, a subliniat că alegerea președintelui reprezintă un aspect crucial al democrației și că nu este adecvat ca acest proiect să fie soluționat în doar două zile în Camera Deputaților. El a accentuat necesitatea unor dezbateri adecvate pe această temă.
Plenul a respins propunerea cu 51 de voturi „pentru” și 95 de voturi „împotrivă”.