Avem relații foarte bune cu Marea Britanie. Se observă o încetinire a creșterii economice a acestei țări după referendum. Asta ar trebui să fie un semn pentru cetățenii români care se gândesc să lucreze în acest stat. În acest moment creșterea lor are la bază, ca și în România, mai degrabă consumul. Iar exportul este destul de scăzut în comparație cu importul, a declarat Ion Ghizdeanu, președintele Comisiei Naționale de Prognoză, la conferința Capital "Influența BREXIT-ului asupra economiei românești."
"Dacă în trimestrul al-II-lea importurile Marii Britanii cu crescut cu 4%-5%, exportul românesc către acest stat s-a majorat cu aproape 20%. Este un aspect important. Dacă se menține actuala tendință de consum a cetățenilor britanici e clar că România are de câștigat. Deci, eu consider că țara noastră are mai degrabă de câștigat din Brexit",a spus Ghizdeanu.
"Un al doilea aspect poate fi orientarea investițiilor străine mai degrabă către țările emergente, printre care și România, decât către Marea Britanie. Cred că primele semne se observă deja", a precizat şeful INS.
El crede totuși că în viitorul apropiat este posibil să avem și efecte negative. Indirect. Impactul pentru creșterea economică a României ar putea fi de -0,1%, -0,2% în primul an. Deci, nesemnificativ.