Întrebat de jurnalişti, la intrarea în sediul Parchetului General, dacă se consideră vinovat de ceea ce s-a întâmplat în iunie 1990, fostul şef de stat a răspuns: ''Bineînţeles nu''. El a refuzat să răspundă la alte întrebări.
Săptămâna trecută, procurorii militari au audiat mai multe persoane puse sub acuzare în acest dosar – Gelu Voican Voiculescu, Miron Cozma şi Adrian Sârbu, dar şi mai mulţi martori, cel mai cunoscut fiind scriitorul Andrei Pleşu.
În dosarul Mineriada sunt cercetaţi penal, printre alţii, fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Nicolae Dumitru – fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale, general (rez.) Mugurel Cristian Florescu – fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare.
Procurorii militari susţin că, în perioada 11 – 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat 'un atac generalizat şi sistematic', lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei Capitalei, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării. AGERPRES
ştire în curs de actualizare