Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a transmis, marți, pe blogul personal, un mesaj după aflarea veștii că fostul președinte al Senatului, Oliviu Gherman, cu care era prieten bun și fost coleg, a încetat din viață.
Mesajul transmis de fostul președinte Ion Iliescu:
„Am aflat cu profund regret vestea morții lui Oliviu Gherman, fost președinte al Senatului și al FDSN, om politic de înaltă ținută morală, om de stânga, cu principii de la care nu a abdicat. Membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale, a contribuit la definirea viitorului democratic al României ieșite din comunismul ceaușist.
Am lucrat împreună aproape două decenii pentru construirea și consolidarea unui partid de stânga, social-democrat, în România, un partid care să ducă mai departe valorile și idealurile Revoluției Române. A contribuit, în funcțiile de reprezentare pe care le-a deținut, la definirea cadrului constituțional și la adoptarea noului cadru legal, care să permită revenirea României în concertul națiunilor europene, și apoi integrarea țării noastre în Uniunea Europeană și în NATO. Este unul dintre politicienii care au contribuit decisiv la succesul Consensului de la Snagov, care a pregătit România pentru aderarea la Uniunea Europeană.
I-am apreciat întotdeauna calmul și deschiderea spre dialog, felul în care știa să-și asculte interlocutorii. Om de știință, fizician, profesor universitar, a adus în politică ceva din rigoarea, dar și din deschiderea spre nou, specifice domeniului în care s-a format și afirmat profesional. A fost un exemplu pentru o întreagă generație de oameni de stânga, care au găsit în Oliviu Gherman un model și un sprijin.
Am pierdut un prieten și un camarad în efortul nostru de reconstrucție democratică a României, pentru modernizarea ei, pentru afirmarea stângii moderne într-o țară care se confruntă și acum cu sărăcia și cu inechitățile economice și sociale.
Dumnezeu să-l odihnească! Transmit sincerele mele condoleanțe familiei lui Oliviu Gherman. Ion Iliescu, fost președinte al României”, a scris Ion Iliescu pe blogul personal.