"Eu cred că lumea s-a săturat şi vrea schimbare şi trebuie să ţină seama de glasul naţiunii", a precizat Ion Iliescu.
Potrivit fostului şef al statului, Parlamentul a fost ocolit prin angajarea răspunderii Guvernului pe diferite legi.
"Această promovare de legi prin asumarea răspunderii este încălcarea unui element fundamental, cel al locului şi rolului Parlamentului. De aceea există Parlamentul, să dezbată legile şi să le promoveze. Ori acest guvern a vrut să treacă pe lângă Parlament prin asumarea răspunderii. A dispărut până şi dezbaterea parlamentară a unor legi. Este o mentalitate nedemocratică", a spus Ion Iliescu.
El a adăugat că în aceşti 22 de ani nicicând nu a existat o asemenea situaţie, o asemenea guvernare.
"Că s-au succedat multe guvernări, situaţii grele au fost tot timpul, dar s-au respectat nişte reguli ale jocului. Această guvernare calcă în picioare totul. Nu are educaţia elementară a jocului democratic în societate", a mai spus fostul şef al statului.
SURSA: Agerpres