Dosarul Mineriadei va trebui judecat până la finalul lunii iulie
În Dosarul Mineriadei din 1990 sunt anchetați, printre alții, fostul președinte Ion Iliescu și fostul premier Petre Roman. Încheierea ÎCCJ s-a pronunțat în urma unor contestații de puse de Moroşanu Tivilic Marian „Ceaușescu”, Radu Viorel şi Asociaţia 13-15 iunie 1990. Aceasta este definitivă.
„Admite contestaţia formulată de contestatorii Moroşanu Tivilic Marian, Radu Viorel şi Asociaţia 13-15 iunie 1990 privind durata procesului penal ce face obiectul dosarului nr. 47/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare.
Stabileşte termen la data de 31 iulie 2024 până la care procurorul urmează a rezolva cauza potrivit art. 327 C.proc.pen., termen până la care nu se va putea formula o nouă contestaţie cu privire la durata procesului. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea contestaţiei rămân în sarcina statului. În temeiul art. 488/6 alin. 6 C.proc.pen., încheierea se comunică contestatorului şi procurorului de caz. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 ianuarie 2024”, se arată în încheierea ÎCCJ.
ÎCCJ a decis restituirea dosarului în 2020
În decembrie 2020, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis definitiv restituirea dosarului Mineriadei din 1990 la Parchetul Militar. În acest dosar, fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman și fostul director SRI Virgil Măgureanu au fost trimiși în judecată. Restituirea a fost hotărâtă pentru a reface de la zero urmărirea penală, după ce toate probele adunate de procurori au fost anulate.
Instanța supremă a respins toate contestațiile depuse la dosar de către Parchetul General și părțile vătămate. Decizia a confirmat o hotărâre anterioară din 8 mai 2019. Aceasta a fost emisă de un judecător de cameră preliminară. El a constatat nelegalitatea rechizitoriului întocmit de procurorii militari și a dispus excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale.
În mai 2019, judecătorul de cameră preliminară a admis cererile și excepțiile invocate de inculpații din dosar, inclusiv fostul președinte Ion Iliescu. De asemenea, au fost luate în considerare excepțiile ridicate din oficiu de către magistrat.
„Constată neregularitatea rechizitoriului nr. 47/P/2014 din 12 iunie 2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, sub următoarele aspecte: sub aspectul nelegalităţii constând în lipsa dispoziţiei de începere a urmăririi penale pentru faptele pretins comise de inculpaţii Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu Voican, Măgureanu Virgil şi Florescu Mugurel Cristian în perioada 11-12 iunie 1990; sub aspectul nelegalităţii urmăririi penale efectuate în cauză după redeschiderea urmăririi penale în ceea ce priveşte comiterea infracţiunii de crime împotriva umanităţii în varianta normativă a uciderii unor persoane (art. 439 alin. (1) lit. a); în ceea ce priveşte descrierea faptelor reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpaţilor, indicarea şi analiza mijloacelor de probă”, se arăta în decizia magistratului, menţinută de un alt complet de la ÎCCJ.
Totodată, instanța a constatat nulitatea mai multor acte de urmărire penală, inclusiv rezoluții ale Parchetului Militar. Printre acestea se numără și cea din 9 iunie 2005, prin care s-a dispus începerea urmăririi penale față de Ion Iliescu.
„Dispune excluderea tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale. Restituie cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare”, se menţionează în decizia judecătorului.
Așadar, prin această decizie, procurorii trebuie să refacă ancheta de la zero.
Trimiterea în judecată s-a făcut după exact 27 de ani
Pe 13 iunie 2017, Parchetul Militar i-a trimis în judecată pe: Ion Iliescu, la data faptelor președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN) și președinte al României; Petre Roman, fost prim-ministru; Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru; Virgil Măgureanu, fost director al Serviciului Român de Informații; general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, adjunct al procurorului general și șef al Direcției Procuraturilor Militare.
Procurorii militari susțineau că, în zilele de 11 și 12 iunie 1990, autoritățile statului au hotărât să declanșeze un atac violent împotriva manifestanților aflați în Piața Universității din București. Aceștia militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara. Totodată, își exprimau, în mod pașnic, opiniile politice. Iar părerile lor erau în contradicție cu cele ale majorității care forma puterea politică la acel moment.
În acest atac ar fi fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, SRI, precum. Ar fi participat, de asemenea, peste 10.000 de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.
Potrivit Parchetului Militar, atacul a avut loc pe 13 iunie 1990.