Ion Iliescu și Petre Roman, acuzați de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a transmis miercuri că, în cadrul cauzei denumite generic „Mineriada din 13-15 iunie 1990”, procurorul de caz din cadrul Secției parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de doi inculpați, pentru comiterea unor infracțiuni contra umanității. Infracțiunile sunt reglementate de articolele 439 alin. 1 lit. a), lit. f), lit. g) și lit. j) din Codul Penal, cu aplicarea articolului 5 din Codul Penal.

Potrivit sursei citate, sunt vizați:

  • Iliescu Ion, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte ales al României;
  • Roman Petre, la data faptelor, prim-ministru al Guvernului provizoriu al României,

Din probatoriul administrat până în prezent, reiese că:

”În luna iunie 1990, persoane cu funcţie de decizie în statul român la acel moment au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei civile din capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, au fost violate 2 persoane, s-a vătămat integritatea fizică şi/sau psihică a peste 1300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane. Începând cu 22 aprilie 1990, în Piaţa Universităţii din municipiul Bucureşti a avut loc o manifestaţie ce s-a desfăşurat pe durata mai multor săptămâni, până la data de 13 iunie 1990.

Manifestaţia avea caracterul unei opoziţii la puterea nou instaurată în România după Revoluţia din 1989, manifestanţii solicitând verbal, prin comunicate şi alte forme de protest, ruperea de regimul comunist abia înlocuit în decembrie 1989, promovarea unor persoane care nu aveau un trecut de activist de partid, înfiinţarea unei televiziuni libere şi alte astfel de revendicări de sorginte democratică”.

Petre Roman
Petre Roman; SURSA FOTO: Inquam Photos / Cornel Putan Alin

Atac împotriva manifestanților aflați în Piața Universității

Potrivit procurorilor, ”Iliescu Ion, Roman Petre şi alte persoane din conducerea statului sau a Frontului Salvării Naţionale au lansat un atac împotriva manifestanţilor aflaţi fizic în Piaţa Universităţii, care reprezenta în fapt un pretext menit să mascheze acţiunea represivă împotriva persoanelor care au participat anterior la aceste manifestaţii, în special liderii de opinie, precum şi împotriva oricărei persoane care manifesta sau erau susceptibili de a manifesta o formă de opoziţie, în special studenţi, intelectuali sau persoane care exprimau apropierea de valorile occidentale”.

”Având în vedere amploarea atacului, punerea în aplicare a acestuia a necesitat angrenarea unui număr foarte mare de persoane. În acest sens, persoane din conducerea statului ar fi constituit, potrivit probelor administrate,  un grup criminal de tip sistemic, eterogen, de natură politică, administrativă, militară şi civilă, înlăuntrul căruia a fost implicat un număr mare de persoane, cu o contribuţie de natură şi conţinut diferite la fapte produse la o scară impresionantă. În tabloul infracţional, persoanele care au efectuat în mod fizic actele de natură criminală au ocupat o poziţie inferioară în ierarhia grupului, însă conceperea şi orchestrarea comiterii infracţiunilor a revenit conducerii politice a statului român de la acel moment, prin persoanele menţionate”, au mai precizat procurorii.

Potrivit sursei citate, din actele administrate de procurori a rezultat că a existat conivență la nivelul planificării și orchestrării planului infracțional, iar modalitatea prin care acesta a fost pus în aplicare a fost prin intermediul altor persoane care nu au participat direct la înțelegere.
”Astfel, începând cu data de 13 iunie 1990 a fost pusă în practică o acţiune represivă împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării”, a precizat Parchetul General.
Potrivit procurorilor, acțiunea represivă a avut caracterul unui atac generalizat și sistematic, în cadrul căruia patru persoane au fost ucise prin împușcare, două persoane au fost violate, iar un număr total de 1.311 persoane au fost vătămate fizic sau psihic.
”De asemenea, un număr total de 1211 persoane au fost persecutate prin privarea nelegală de libertate. Astfel, în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la unitatea militară 0575 Măgurele a Ministerului de Interne, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.
Conform hotărârii luate de către factorii politici, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, care s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele aflate în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piaţa Universităţii, împreună cu forţele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor”, se mai arată în comunicatul de presă.
Potrivit anchetatorilor, acțiunile întreprinse de autoritățile statului au stârnit o reacție violentă din partea opozanților, ceea ce a dus la incendierea sediilor Poliției Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române și Serviciului Român de Informații.
”S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcate mortal 4 persoane. Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfăşurat împreună cu minerii şi muncitorii  din mai multe judeţe ale ţării, care  deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii.
În acest context, minerii aduşi în Bucureşti au devastat sediile partidelor politice nou înfiinţate sau reînfiinţate după Revoluţia din decembrie 1989 şi care se aflau în opoziţie, locuinţele principalilor lideri politici din opoziţie şi sedii ale publicaţiilor de presă independente şi ale unor instituţii de învăţământ. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureştiului, sub pretextul că aceştia au legătură  cu manifestaţiile din Piaţa Universităţii”, mai arată procurorii.

Persoanele ridicate din Piața Universității, private de libertate

Aceștia explică faptul că persoanele ridicate din Piața Universității, împreună cu altele considerate a avea legături cu manifestațiile, au fost transportate cu forța la unitatea militară 0575 Măgurele și la Școala Militară Superioară de Ofițeri de la Băneasa, unde au fost private de libertate într-un mod ilegal și în condiții complet improprii pentru deținerea persoanelor. Această privare de libertate, fără respectarea normelor legale, a continuat până cel mai târziu la data de 21 iunie 1990.
”Cazarea civililor aduşi de pe străzile Bucureştiului s-a realizat în condiţii total improprii, în garaje, atât bărbaţi, cât şi femei, minori şi bătrâni. Aceste persoane s-au aflat în permanenţă sub pază militară, nefiindu-le permis să ia legătura cu rudele sau cu altcineva din exterior, fără a primi asistenţă medicală adecvată şi fiind supuse la tratamente înjositoare şi degradante (inclusiv prin simularea unor execuţii colective sau prin gazarea colectivă prin eliberarea gazelor de eşapament în spaţiile de deţinere)”, a mai precizat Parchetul General.
Procurorii menționează că starea de fapt reținută și încadrarea juridică a faptelor se bazează exclusiv pe probele administrate după data de 04.06.2021, dată la care dosarul a fost restituit la parchet, ca urmare a parcurgerii procedurii de cameră preliminară. În urma acestei proceduri, au fost anulate toate probele administrate înainte de anul 2017, iar actele de urmărire efectuate anterior au fost declarate nule.