Ion Țiriac a avut o contribuție decisivă asupra măsurilor luate de Guvern prin ordonanță de urgență. “Unele idei le-am discutat”, a venit confirmarea direct de la consilierul premierului Viorica Dăncilă.
Darius Vâlcov, consilierul pe probleme economice ale premierului, a spus, vineri seara, că a discutat cu Ion Ţiriac o parte dintre măsurile luate prin recenta Ordonanţa de Urgenţă care introduce mai multe modificări fiscale. Întrebat dacă a discutat unele măsuri din recenta OUG, cu omul de afaceri Ion Ţiriac, Darius Vâlcov a răspuns, în cadrul unor declaraţii la Guvern: „Unele idei le-am discutat”. Acesta a fost întrebat în momentul în care se discuta despre programul de finaţare a grădiniţelor cu program sportiv.
De anul viitor, organizaţiile, ONG-uri sau fundaţii, care vor să înfiinţeze grădiniţe cu program sportiv pot obţine un ajutor de stat de 500.000 de euro, dacă grădiniţa are 5.000 de metri pătraţi. În locul impozitului unic pe venit de 10% ar trebui un procent mai mic pentru cei cu venituri mici şi un procent mai mare pentru cei cu venituri mari. Ţiriac a anunţat că doreşte să construiască mai multe grădiniţe cu program sportiv. „Nu este vorba de cineva interesat să construiască. Am vorbit despre program. Acum vom vedea cine va fi interesat în momentul în care îl vom lansa oficial. Trebuie să luăm necesitatea, nu oportunitatea, pentru că avem nevoie de aceste grădiniţe. De fapt, părinţii din România au nevoie de aceste grădiniţe şi oricine din România poate construi aceste grădiniţe”, a precizat Vâlcov. În plus, o asemenea grădiniţă va putea să impună taxe, iar numărul minim de copii este de 100. „Taxa impusă trebuie să fie socială, la un anumit nivel. Statul va mai impune două condiţii: să fie antrenori. Ne gândim la sănătatea copiilor care vor fi în aceste grădiniţe. Dacă ne referim la 1.000 de grădiniţe, înmulţim cu 100, cât va avea fiecare, înseamnă 100.000 de copii. La 160.000-180.000 de naşteri înseamnă că asigurăm din start, dacă acest program va avea succes, jumătate din copii care se vor naşte în România. (Vor fi) grădiniţe private finanţate de stat, cu o taxă limitată la de trei ori valoarea de astăzi”, a explicat Vâlcov. Consilierul premierului a susţinut că, în paralel, se fac şi grădiniţe de stat.