Ion Ţiriac, alături de reprezentanţii fundaţiei care-i poartă numele, au avut, joi, o întâlnire cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode, cu reprezentanţii CFR şi cu cei ai constructorului căii ferate care ar urma să lege Gara de Nord din Capitală de Aeroportul Otopeni. Totul s-a întâmplat cu ocazia vizitei efectuate de Lucian Bode pe şantierul acestui tronson de cale ferată.
Discuţiile dintre cele două părţi au vizat identificarea de soluţii pentru ca proiectele de interes public ale Fundaţiei Ion Ţiriac din oraşul Otopeni, în special Patinoarul Ţiriac – Telekom Arena, să nu fie afectate. Omul de afaceri a contestat vehement, în trecut, proiectul căii ferate, având în vedere că s-a pus problema inclusiv a demolării patinoarului său.
Care a fost rezultatul discuţiilor dintre Ion Ţiriac şi ministrul Transporturilor
„Temele principale de discuţie s-au axat pe identificarea soluţiilor pentru minimizarea impactului negativ asupra proiectelor de interes public ale Fundaţiei Ion Ţiriac din oraşul Otopeni, în special Patinoarul Ţiriac – Telekom Arena, în perspectiva dezvoltării traseului liniei feroviare menţionate anterior. În cadrul întâlnirii, am constatat cu bucurie deschiderea ministrului Lucian Bode de a găsi soluţii pentru continuarea funcţionării patinoarului atât pe parcursul lucrărilor la linia feroviară, cât şi ulterior finalizării acestora.
Adresăm, pe această cale, mulţumiri domniei sale pentru decizia de a sprijini măsurile ce se impun a fi implementate pentru menţinerea integrităţii structurale a patinoarului, astfel încât acesta să poată asigura continuitate copiilor care urmează cursurile şcolilor de patinaj şi de hockey, precum şi miilor de persoane care utilizează patinoarul în scop recreativ. Măsurile ce urmează a fi implementate, în perioada imediat următoare, vizează asigurarea funcţionării optime şi în condiţii de siguranţă ridicată, pe termen lung, a Patinoarului Ţiriac – Telekom Arena.
Astfel, spre exemplu, se vor monta o serie de elemente constructive necesare pentru diminuarea vibraţiilor şi a zgomotului, precum şi pentru garantarea funcţionării în siguranţă a facilităţii sportive. O concluzie utilă ce a reieşit din discuţie se referă la beneficiile construirii unei staţii de tren în imediata apropiere a patinoarului care să ofere o accesibilitate mai bună pentru sportivii care doresc să utilizeze Patinoarul Ţiriac – Telekom Arena, precum şi pentru alte obiective de interes din proximitate.
Anterior, Fundaţia Ion Ţiriac a atras, în mai multe rânduri, atenţia reprezentanţilor statului român şi a opiniei publice în legătură cu modul în care dezvoltarea liniei ferate periclitează continuarea activităţii patinoarului. În trecut, cererile noastre nu s-au bucurat de aceeaşi deschidere, nefiind tratate cu interes şi cu prioritate de reprezentanţii Ministerului Transporturilor”, se arată în comunicatul de presă.