Simona Halep mai primește o dată ajutor, chiar dacă doar verbal, de la Ion Țiriac, una dintre cele mai puternice voci din tenisul mondial. Omul de afaceri spune că este inadmisibil cum a fost dezavantajată tenismena noastră.
Simona Halep este dopată dar nevinovată
Ion Țiriac a făcut noi declarații în legătură cu cazul de dopaj în care este implicată Simona Halep, afirmând că tenismena română a fost dezavantajată în această situație.
Simona Halep așteaptă verdictul din partea Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru a afla dacă suspendarea inițială de 4 ani rămâne valabilă. Un astfel de verdict ar putea avea consecințe serioase asupra carierei sale, așa cum a subliniat chiar ea anterior.
„Simona Halep a fost dezavantajată de la A la Z. Am spus-o şi o repet: este inadmisibil, intolerabil, imoral, ce vreţi dumneavoastră, să o ţii atât de timp şi după aia să mai inventezi după 6-7 luni paşaportul de sănătate. De ce nu ai spus după o săptămână? A tolerat-o să joace” a spus fostul tenismen.
Țiriac a explicat că un sportiv dacă iese pozitiv este pozitiv și dacaă a luat substanțe interzise cu bună știință și dacă nu. Omul de afaceri a declarat că el a fost el cel care a creat legea în timpul mandatului lui Jose Antonio Samaranch, fostul președinte al CIO.
„Pozitiv este oricare. Legea am făcut-o eu, pe vremea lui Samaranch. Da, pozitiv este oricare, indiferent, cu voia lui sau fără voia lui. Ei, se pare că Simona e fără voia ei. Este echipa, care zice «Da, noi i-am dat», dar ea a luat.Nu ştiu eu exact cine era echipa, cum era echipa şi nu mă bag la nume şi prenume fiindcă nu ar fi corect din partea mea”, a completat fostul tenismen de dublu.
Probele Andreei Răducan au fost manipulate
Ion Țiriac a reamintit cazul Andreei Răducan. Gimnasta a pierdut medalia de aur la proba de individiual compus de la JO 2000, după ce a luat o pastilă de nurofen pentru răceală. Țiriac spune că a avut o experiență în fața TAS. Și a demonstrat că proba lui Andreea a fost manipulată. A subliniat că nu dorește să comenteze în detaliu asupra TAS. El a menționat că cei cu care discută sunt prea tineri pentru a avea amintiri clare din acel timp.
A evidențiat că în anul 2000 a prezentat probe în fața TAS. A reușit, atunci, să demonstreze, atât lor cât și celorlalți, că proba Andreei a fost manipulată. El a spus că toată lumea a recunoscut acest fapt. Deoarece, au fost trimise 65 de ml la laborator și primite înapoi 100 de ml. Așadar, TAS nu are argumente. Cu toate acestea, a menționat că TAS-ul a luat o decizie aparent nedreaptă, comparând-o cu comportamentul unui Solomon. Medalia i-a fost luată, dar i-a fost oferită unei alte sportive românce, deși el obținuse aur, argint și bronz. A subliniat că, deși i s-a permis să continue să concureze, nu a mai făcut-o, adăugând că natura deciziilor TAS poate fi imprevizibilă.