Omul de afaceri Ion Ţiriac, cel mai bogat român, cu o avere estimată între 1,2-1,3 miliarde de euro, conform ediției de anul trecut a TOP 300 CAPITAL, a lansat o invitaţie deschisă către autorităţile statului român în vederea verificării activităţilor întreprinse de către companiile Grupului Ţiriac.
Decizia acestuia vine în contextul în care Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) efectuează cercetări în cazul plângerii formulate împotriva Elenei Udrea privind folosirea de fonduri europene pentru construcţia clubului Stejarii.
Citiți și: TOP 300 CAPITAL: Averea lui Ion Țiriac a crescut cu jumătate de miliard într-un an
Redăm în continuare conţinutul integral al scrisorii deschise adresate de Ion Ţiriac autorităţilor şi mass-media.
„Subsemnatul, Ioan Ţiriac, fidel legilor României, pe care le respect atât în calitate de cetăţean al României, cât şi ca investitor în economia locală, partizan transparenţei, eticii şi bunelor practici de afaceri, lansez pe această cale o invitaţie deschisă către orice Autoritate a Statului Român în vederea verificării activităţilor întreprinse de către companiile Grupului Ţiriac.
Am decis să fac acest demers public pentru a arăta că activitatea companiilor din Grupul Ţiriac se face cu respectarea legilor României şi pentru a pune capăt speculaţiilor şi intoxicărilor apărute în media în ultimele luni.
Pentru aceasta, vă asigurăm de întreaga colaborare, transparenţă şi deschidere a companiilor din Grupul Ţiriac în relaţia cu Autorităţile Statului Român prin punerea la dispoziţie a tuturor informaţiilor legal necesare acestui demers.
În acelaşi timp, lansez invitaţia către presa centrală, în numele unei corecte şi documentate informări a publicului, în cazul în care jurnaliştii doresc să verifice veridicitatea informaţiilor obţinute din surse proprii, să se adreseze reprezentanţilor companiilor din Grupul Ţiriac. Astfel, se pot evita foarte uşor speculaţiile, dezinformarea sau informarea parţială asupra unor subiecte, doar din dorinţa de senzaţional.
În egală măsură, vă aduc la cunoştinţă că vom sancţiona pe cale legală, prin demersuri active în justiţie, orice act public ce aduce atingere reputaţiei personale, a imaginii familiei mele sau a companiilor din Grupul Ţiriac.“
Citiți și: TOP 300 CAPITAL. Ion Ţiriac este cel mai bogat român
Procurorii anticorupţie au început urmărirea penală "in rem", adică cercetează faptele semnalate pentru stabilirea vinovăţiei şi identificarea persoanelor responsabile de săvârşirea lor. O plângere împotriva Elenei Udrea a fost, iniţial, depusă în octombrie 2014 la Parchetul General, care şi-a declinat competenţa şi a trimis dosarul la DNA.
Conform presei centrale, acuzaţia care i se aduce Elenei Udrea în plângere este că ar fi dat fonduri europene, pe vremea când era Ministrul Dezvoltării, pentru construcţia complexului turistic şi de agrement Stejarii Country Club.
Reprezentanţii grupului Ţiriac au ţinut să precizeze faptul că ansamblul rezidenţial Stejarii, care cuprinde 285 de apartamente destinate închirierii, este operat de o entitate juridică diferită de cea a Stejarii Country Club, iar dezvoltarea sa nu a necesitat fonduri europene.
Ion Ţiriac este cel mai bogat român, cu o avere estimată la 1,2 – 1,3 mld. euro, în ultima ediţie a Top 300 Capital.