Marele secret al lui Ion Țiriac! Miliardarul a pus banii pe masă: Nu vorbește despre asta

ion țiriac

SURSA FOTO: Dreamstime

Omul de afaceri Ion Țiriac a făcut un gest impresionant. Miliardarul a ținut la secret, dar Codin Maticiuc a dezvăluit totul într-un interviu. Despre ce este vorba?

Fostul tenismen Ion Țiriac, cel mai bogat român, are o avere estimată la 2 miliarde de lei. El este, de altfel, printre cei mai înstăriți oameni de pe planetă.

În ciuda investițiilor sale în afaceri, Ion Țiriac nu uită să facă și acte caritabile.

Gestul impresionant făcut de Ion Țiriac

În februarie au avut loc cutremurele devastatoare din Turcia și Siria. Această catastrofă a dus la prăbușirea numeroaselor clădiri în regiunile afectate, iar echipele de salvare au intervenit pentru a găsi supraviețuitori printre dărâmături.

Cu peste 40.000 de persoane decedate și aproape 20.000 de răniți, unii au supraviețuit, dar au rămas fără toate bunurile strânse de-a lungul vieții. Autoritățile din Turcia au solicitat sprijin și ajutor.

Ion Țiriac s-a numărat printre oamenii cu inimă mare care au venit în ajutorul populației din Turcia. Miliardarul a donat o sumă importantă de bani, dar a păstrat totul secret.

Acest gest de generozitate a fost dezvăluit de Codin Maticiuc.

„Țiriac nu vorbește despre lucrul ăsta. Când a fost cutremurul în Turcia, a trimis … nu știu, 10-15 milioane.

Dacă ar fi făcut public… el nu o face, o fac eu acum și probabil că o să mă certe.

Inițial, a vrut să construiască un sat cu mâna lui, cu bani. Să vină direct: «Bă, fac aici un sat, unde au căzut alea»”, a spus Codin Maticiuc, într-un podcast.

Codin Maticiuc / SURSA FOTO: Facebook, Ghinionistul

Miliardarul s-a implicat în campania lui Codin Maticiuc din vară

În vară, Ion Țiriac s-a implicat într-o campanie numită „Sărăcește-l pe Țiriac”, pentru renovarea unor secții de pediatrie din cadrul spitalelor din România. Inițiativa i-a aparținut lui Codin Maticiuc.

Omul de afaceri a promis că dublează suma strânsă din SMS-urile trimise de români pentru această cauză. Țiriac i-a provocat atunci pe români să trimită cât mai multe SMS-uri. De asemenea, Ion Țiriac spunea atunci, în glumă, că este dispus să se întoarcă la muncă dacă oamenii reușesc să-l sărăcească prin donațiile lor.

Și, bineînțeles, fostul jucător de tenis s-a ținut de cuvânt. Atunci când s-a terminat campania a trimis 100.000 de euro și chiar a fost de acord să repete experiența.

„N-am cum să vă mulțumesc. Vouă, tuturor celor care v-ați alăturat luna asta la și ați dat sms pentru #spitalepublicedinbaniprivati. Fundației Ion Țiriac care a donat 100.000 de euro (deși suma din sms-uri a fost mai mică) și tot lor care au zis că dacă donatorii rămân alături de proiect ei mai dublează și-n altă lună.

Domnului Ion Țiriac personal pentru că ne-a îngăduit ca după ce că donează să-l mai și photoshopam în homeless și toate prostiile care mi-au trecut mie prin cap”, a scris Codin Maticiuc într-o postare pe Facebook.