Ion Ţiriac a fost ales, miercuri, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, cu 32 de voturi obţinute la Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri a forului naţional, desfăşurată la Centrul Naţional de Tenis.
La alegeri au fost cinci candidaţi, dar Marius Vecerdea a obţinut 11 sufragii, iar Ion Ţupa doar 3, în timp ce Liviu Ursuleanu şi Răzvan Itu nu au obţinut niciunul din cele 46 de voturi exprimate.
La Adunarea Generală de Alegeri au avut drept de vot cei 54 de membri asociaţi (n.r. – membrii semnatari ai Actului Constitutiv al Federaţiei Române de Tenis), iar pentru întrunirea cvorumului este nevoie de prezenţa a 36 dintre aceştia.
Fostul tenisman, preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român între 1998 şi 2004, îi succede astfel la conducerea FRT altui jucător de tenis, George Cosac.