Ion Ţiriac a primit o lovitură extrem de puternică. O afacere foarte dragă sufletului său ar fi eşuat, iar miliardarul român a fost nevoit să se recunoască învins, scrie presa internaţională.
Turneul de tenis de la Madrid este un proiect foarte iubit de către Ion Ţiriac, care a încercat în mod repetat să modifice statutul acestei competiţii şi să primească mai multe zile de concurs, dorindu-şi chiar, se pare, ca acesta să ia locul turneului de Grand Slam de la Roland Garros. Acest plan a eşuat însă, scrie o publicaţie franceză.
“Ambiţia celor de la Madrid de a înlocui Roland Garros ca al patrulea Grand Slam acum pare foarte departe. Turneul din Paris a decis în cele din urma să se echipeze cu un acoperiş pentru a putea asigura continuitatea jocului chiar şi când vremea este proastă. Totuşi, turneul de la Madrid este fără niciun dubiu o prezenţă specială în calendar”, notează WeSportFR.
Ţiriac e revoltat de atitudinea francezilor: Treaba cu acoperişul e ridicolă!
Ion Ţiriac a avut o serie de critici dure la adresa organizatorilor francezi de la Roland Garros pe tema lipsei unui acoperiş, însă acum problema s-a rezolvat. Organizatorii au decis până la urmă să monteze un acoperiş care va fi gata până la ediţia următoare a turneului.
“Nu aş face doar un acoperiş la Roland Garros, ci patru sau cinci! Nu vă daţi seama că aţi comis o mare greşeală când aţi refuzat să vă mutaţi la Versailles, unde se putea face cel mai mare complex sportiv din lume. Iar treaba cu acoperişul e ridicolă! Aveţi 200 de ţări care transmit turneul şi le spuneţi că Roland Garros este singurul loc din lume unde nu se joacă atunci când plouă? Ce sport e ăsta? Ce imagine daţi voi Parisului? Nu înţeleg ce aţi aşteptat atât de mult!”, a declarat Ion Ţiriac, scrie romaniatv.net.