Ion Ţiriac a declarat că a fost bolnav de COVID-19. Omul de afaceri va împlini vârsta de 82 de ani luna viitoare. Din fericire, acesta a câștigat meciul cu virusul și s-a vaccinat, de curând. Miliardarul a povestit, în cadrul unui interviu, despre experiența pe care a trăit-o. De asemenea, Ion Țiriac a precizat că are o părere tranşantă despre cei care aleg să nu se vaccineze.
Miliardarul român, Ion Țiriac, a declarat că a fost bolnav de COVID. În cadrul unui interviu acordat jurnalistei Alessandra Stoicescu, acesta a povestit prin ce a trecut în timpul bolii. De asemenea, omul de afaceri a mărturisit că s-a vaccinat și că are o părere tranşantă despre cei care aleg să nu o facă.
Ce ar face Țiriac dacă ar fi prim-ministru?
Întrebat cum ar reseta economia dacă ar fi prim-ministru, Ion Țiriac a precizat: Tutungeria pe care am avut-o eu e mult mai mică decât tutungeria România. Problema e că dacă ai ajuns să fii șeful unei tutungerii cum e România, cu 22 de milioane, e o treabă politică. Și ești responsabil politic partidului care te-a pus.
„Dacă ai puțină integritate, moralitate și ai, nu ouă, dar să ai ceva, atuncea ești responsabil la 22 de milioane. Eu dacă m-aș duce la ședința de Guvern, aș merge cu aceste hârtii, le-aș pune pe masă (bate cu pumnul în masă) m-aș urca cu picioarele pe masă… Suie-te, mă, pe masă și bate cu piciorul în masă, dacă nu, pleacă”, a declarat Ion Țiriac, într-un interviu pentru Observator.
Ion Țiriac a vorbit și despre momentul redresării economiei în pandemie.
„Pandemia? Da, într-un viitor, viața o să se schimbe. Treaba asta ne schimbă viața, o să se schimbe situația din punct de vedere al businessului, al angajaților”, a precizat omul de afaceri.
Ion Țiriac a pierdut bani în pandemie
De asemenea, miliardarul român a ținut să sublineze că a pierdut bani în timpul pandemiei. „Eu personal am pierdut foarte mulți bani pentru că sportul și, în special Turneul de Tenis de la Madrid pe care anul trecut nu l-am jucat… și care turneu trebuie să-l joc în mai acuma, e undeva la 40 de milioane de euro cost.
În rest, ceea ce e un paradox, În România anul trecut s-au vândut mai multe mașini ca în 2019. Iară nu înțelegi. Lumea poate că nu mai poate să călătorească cu avionul și atuncea își ia mașină. Dar, în sfârșit, am pierdut bani, nu am câștigat atâția bani, pune-o pe treaba asta. Dar bani nu poti face decât sănătos.”
Omul de afaceri a fost bolnav de COVID
În cadrul interviului, Ion Țiriac a mărturisit că a fost bolnav de COVID. Acesta a povestit experiența sa. „Am avut norocul norocului, am trecut prin ea fără să simt, aproape nu știam că o am la vârsta asta tânără la care sunt, la 82 de ani n-am avut absolut niciun simptom. Se întâmplă, mai bine așa decât altfel.
Am fost la un test de rutină, am fost în Statele Unite, de-acolo am luat-o, de la fiică-mea care a luat-o de la Universitate. Am trecut toți peste cu bine, mulțumesc lui Dumnezeu. Având în vedere că mi-a venit rândul la vaccin, le-am făcut pe amândouă.”
„Eu l-am făcut pe cel pe care mi l-a dat (n.r. – vaccin), mi se pare că Pfizer. Este un vaccin ca toate vaccinurile. N-ai cum să nu-l faci dacă ai puțină minte în cap”, a declarat Ion Țiriac.
„Nici Guvernul de azi, nici ăla de ieri, nici ăla dinainte, din 90 până acuma ne-au dus într-un genocid împotriva tineretului român. Faptul că, pe vremea ailaltă, stăteam la masa bogaților cu un singur lucru, sportul. Cu oricine stăteam la masă. Am dispărut. Ministerul Învățământului cu Ministerul Sănătății și Tineretului și Sportului nu cooperează și aceste guverne pe care eu nu le înțeleg. De ce nu vedeți treaba asta, că nenorociți viitorul”, a precizat omul de afaceri.