În această toamnă compania înființată de Ion Țiriac sărbătorește 30 de ani de activitate. Miliardarul român a vorbit despre acest eveniment spunând că „autovehiculele au fost și rămân o mare pasiune” a sa.
Moment aniversar pentru compania Țiriac Auto, ce sărbătorește în această toamnă 30 de ani de activitate, pe care-i marchează printr-o lună aniversară, dedicată clienților: 30 de ani Țiriac Auto.
Compania transmite că și-a propus, încă de la început de drum, să ofere servicii de calitate în sectorul auto și să devină un partener de încredere al românilor. 30 de ani mai târziu poate spune că, împreună cu clienții ce i-au fost alături, a reușit ceea ce și-a propus și că merge mai departe, cu aceleași principii solide, se arată într-un comunicat al companiei.
Ion Țiriac: Autovehiculele au fost și rămân o mare pasiune
„Autovehiculele au fost și rămân o mare pasiune a mea. Colecționez, admir și apreciez constant evoluția lor tehnologică. În urmă cu 30 de ani am decis să dau continuitate pasiunii mele în zona de business, importând primele unități auto în România. Am alăturat branduri, am construit servicii și cea mai vastă rețea de distribuție națională, sub numele Țiriac Auto. Împlinirea a trei decenii de activitate este o reconfirmare a stabilității și aportului nostru într-o industrie cu adevărat fascinantă”, a declarat Ion Țiriac la 30 de ani de la momentul la care au fost puse bazele companiei ce îi poartă numele.
Țiriac Auto, în cei 30 de ani de activitate, a anticipat și a dat dovadă permanent de flexibilitate și curaj de a merge mai departe, către obiectivele propuse, transformând provocările pieței în avantaje. A construit noi linii de business și a lansat noi produse și servicii, gândite să contribuie la îmbunătățirea calității vieții clienților.
Tocmai de aceea aniversarea a 30 de ani este despre clienții companiei, pentru care au pregătit oferte și beneficii speciale, timp de 30 de zile, începând din 26 septembrie.
O perioadă plină de provocări în industria auto
„Sunt extrem de onorat să marcăm, împreună cu întreaga echipă Țiriac Auto, 30 de ani de activitate în piața auto din România. Este o aniversare cu atât mai valoroasă și semnificativă, cu cât vine după o perioadă plină de provocări în industria auto. Sărbătorim cu mândrie 30 de ani în care Țiriac Auto a demonstrat permanent că este o companie cu viziune, flexibilitate, rezistență, determinare și dorință de performanță! Este un moment emoționant pentru noi și cu siguranță, alimentați de încrederea clienților noști, vom merge înainte, pe același drum: Și mai departe, împreună!”, a declarat Marius Marian, CEO Țiriac Auto.
La 30 de ani de activitate compania are peste 900 de angajați, showroom-uri și ateliere de service în 6 orașe din țară și vinde autovehicule noi pentru 6 mărci.