Prezent la Gala Capital cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la lansare, Ion Ţiriac şi-a ridicat premiul cel mare şi a vorbit despre investiţiile sale majore în sport.

“În general nu sunt obişnuit cu premiile, chiar dacă din când în când mi se acordă, pentru că în general, fără falsă modestie, vă spun că nu le merit. Acest premiu îmi vine în citadela capitalului şi mi se acordă pentru anumite succese, pe care eu le găsesc minore, datorită investiţiilor în sport”, a spus Ion Ţiriac.

“Eu cred că nu este nici o investiţie, ci este oarecum o ambiţie să dovedesc că nu am avut dreptate în anul 2000, când am spus că dacă nu investim în copii, o să ne trezim în 20 de ani în afara priemelor 20 de ţări din lumea sportului. Am greşit, vă rog să mă scuzaţi.  Numai dupa aceşti ani, până la olimpiada din Rio, am ieşit din primele 50 şi din 29 de medalii la Sidney, ne-am întors acasă cu 3. E vina mea, e vina dumneavoastră, e vina tuturor că nu am investit nimic în tineret. O naţiune sănătoasă, fără sport, fără mişcare, nu există”, a declarat acesta.

“Astăzi vreau să spun doar două fraze. Numărul 1: Se poate. Se poate ca dintr-un câmp de cartofi, în două luni şi jumătate să fac un stadion de hochei, stadion pe care se poate juca finala campionatului mondial. Are doar 500 de locuri pentru că a fost conceput să îl dăruim copiilor, în mod special celor de grădiniţă. Vă mărturisesc că am făcut sport toată viaţa. În câteva luni împlinesc 79 de ani şi niciodată nu am mai mare emoţie decât în momentul în care văd aceşti ghemotoci care acum 8 luni, 9 luni nu ştiau să meargă, iar acum la 3 ani, 4 ani, 5 ani, cu crossa în mână, cu casca în cap, îmbrăcaţi ca hocheiştii, o să îşi dispute primul trofeu pe 10 decembrie. Echipe nu de juniori, ci de pitici. Se poate. Nu a costat nici 20 de milioane, nici 14 milioane, a costat 3 milioane si jumătate. Se poate şi cu mijloace oarecum modeste. Numărul 2: sunt mii de copii pe care i-am adunat de pe stradă, din curţi, de peste tot, iar aceste echipe de hochei de pitici se antrenează de 4-5 ori pe săptămână“, spune cel mai bogat om din România.

“Vă rog să vă daţi seama că noi cei de aici sunt privilegiaţi. Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă am fi la nivelul altei capitale, nu una care are un trecut de 100 de ani în lumea capitalisă. Budapesta are 22 de patinuare şi este un bun exemplu. Eu vă mulţămesc, apreciez premiul şi vă doresc cât mai mult capital, dar cât mai greu de câştigat cu mijloacele normale”, a mai spus cel mai bogat român.

Întrebat cum se simte în postura de cel mai bogat om din România, Ţiriac a răspuns:

„Eu când ajung acasă nu mă simt absolut deloc în această postură. De când mă ştiu, de la 15 ani şi jumătate, până acum, eu nu am făcut nimic altceva decât să muncesc. Mi-am neglijat şi viaţa personală, am fost ba pe terenul de hochei, ba de tenis, pe post de antrenor, manager, sau promoter. La un moment dat, la sfârşitul zilei de întrebi dacă merită, iar probabil 99% din oameni spun că da şi foarte puţini spun că din când în când trebuie să îţi vezi şi de ale tale. Dar, le urez tuturor sănătate şi să intrăm într-o normalitate.”

Întrebat cum a reuşit să facă performanţă în toate domeniile în care a activat, cel mai bogat român a spus:

“Eu socotesc foarte simplu. Acela cu talent a fost Năstase. Juca o oră pe zi, eu 6, iar el tot mă bătea. Pe de altă parte, la mine în vocabular acest succes se numeşte muncă. Toţi din copii mei, aşa cum îi numesc eu, începând de la Vilas, terminând cu Becker, Ivanisevici, aveau un bagaj de minim 4 ore pe zi. Excepţii ca Năstase, Halep, sunt puţine, dar un sport nu trăieşte din excepţii, ci trăieşte dintr-o bază foarte solidă, iar de acolo îţi cresc năstarele pentru un sport sănătos.”

„Sportul este o activitate economică de triloane. Momentul în care un club de fotbal european se tratează undeva la 2-3 miliarde, iar unul de fotbal american se tratează undeva la 5-6 miliarde, un turneu de tenis ajunge să coste undeva la  250-300 de milioane. Nu mai este important să participi, este important să câştigi”, a spus Ţiriac despre importanţa sportului în economie.

“Eu am avut norocul să vin în ţară într-un moment în care banii i-am făcut din sport. Eu în 1990 eram deja cine eram din toate punctele de vedere. Managerul lui Borris Backer, si aşa mai departe. Aveam antecedentele mele în sport, dar cred că fiecare ar trebui să ştie ce direcţie vrea să urmeze, să nu sară dintr-un loc în altul şi să aibă o fidelitate. Nu fiecare om trebuie să îşi deschidă un business, chiar dacă eşti un simplu angajat, trebuie să ai fidelitate pentru ceea ce faci. Noi în ultimii 30 de ani ne-am schimbat mult, dar totuşi ne-a rămas acea fărâmă care ne face să ne schimbăm locul pentru un leu în plus. Ţara are posibilităţi enorme, rămâne ca noi românii să o manageriem.”