Disputa dintre Ion Țiriac și Serena Williams continua! S-a simţit foarte insultată
Ion Țiriac a declarat în cadrul unei conferințe de presă că Serena Williams „s-a simţit foarte insultată” când acesta a spus că este vremea ca ea să se retragă.
„Serena s-a simţit foarte insultată când am spus că e timpul. Serena s-a schimbat mult din toate punctele de vedere. Sunt o sută de milioane de oameni care încă se uită la soclul ăla pe care se află o personalitate sportivă care câştigă 50 sau 100 de milioane de euro pe an… De ce?
Pentru că dă cu bâta în minge. Nimic altceva, pentru că nu a devenit o mare personalitate pentru că ea cântă la vioară sau la altceva. Şi vine un moment în care te prinde vârsta din urmă oricât n-ai vrea. Şi atunci trebuie să ai puţină decenţă, să vezi un pic lumea din jur şi să vezi despre ce e vorba”, a declarat Ion Țiriac.
Amintim că aceasta a avut o replică dură, înaintea turneului WTA de la Roma, față de miliardarul din România.
„Comentariile de la tipul acela? De la acel om bătrân, bătrân? Da, nu știu”, a spus Serena Williams, la o conferință de presă înaintea debutului său la Foro Italico.
Soțul Serenei Williams a reacționat și el dur față de Țiriac
Amintim că Alexis Ohanian, soţul Serenei Williams, a lansat un atac dur la adresa lui Ion Ţiriac după ce aceasta a câștigat contra Simonei Halep la începutul anului.
„La vârsta asta și la greutatea de acum, nu se deplasează atât de ușor pe cât se deplasa acum 15 ani. Serena a fost o jucătoare senzațională. Dacă ar avea puțină decență, s-ar retrage! Din toate punctele de vedere”, a fost comentariul inițial al lui Ion Țiriac.
Sursă foto: Dreamstime