Renumitul om de afaceri Ion Țiriac, intră şi pe piaţa carburanţilor printr-o investiţie într-o rețea de 200 de benzinării, potrivit Digi 24.
Ţiriac Holdings are deja, prin intermediul companiei Ţiriac Energy, şase staţii de carburanţi: trei în Bucureşti şi câte una în Braşov, Oradea şi în apropierea Aradului.
Mai citeşte şi Țiriac a intrat în rândul băieților deștepți care fac afaceri cu petrol
Este doar începutul investiţiei pe care o pregăteşte Ion Ţiriac, proprietarul grupului. Potrivit planurilor anunţate, reţeaua de benzinării va număra 200 de staţii peste trei ani în România, din care 50 vor fi construite anul viitor. De asemenea, compania se va extinde şi în afara ţării, mai scrie Digi 24.