Rușii au făcut un anunț care a dat speranțe că se poate găsi o soluție la pandemia de Covid-19. Mai mult, ei au anunțat că testarea în masă a vaccinului Sputnik împotriva COVID-19 va începe în această săptămână. Ion Țiriac a spus ce crede despre vaccinul lui Putin.
Vladimir Putin a dat peste cap toate calculele când a anunțat că au dezvoltat un vaccin împotriva Covid-19. Experți occidentali nu s-au declafrat însă entuziaști, avertizând împotriva folosirii sale înainte de parcurgerea cu succes a tuturor etapelor de testare și reglementare aprobate la nivel internațional. Afaceristul Ion Țiriac are însă un cu totul alt punct de vedere.
Ion Țiriac, care este și președinte al Federației Române de Tenis, spune că el crede în vaccinul lui Putin și că așteaptă să vadă ce urmează să se întâmple.
„Eu cred foarte mult în vaccinul ăla rusesc. Nu sunt membru al niciunui partid, chiar dacă nimeni nu crede asta. Nici nu împart lucrurile în ruși, americani sau chinezi. Dacă au lucrat la acel vaccin și există, aș vrea să-l văd pe ăla căruia tatăl i-a murit, iar maică-sa îi e în spital, și nu îl ia.
Suntem oameni serioși sau vorbim numai prăpăstii? Sunt sigur că o țară, o putere, o națiune ca Rusia nu vine pe piață cu un vaccin din ăsta… Acum să vedem și cât costă. Depinde și cu ce vine pe piață. Costă 2 lei sau 2.000 de lei? Testul la noi în țară costă 90 de euro, iar în Germania costă 27 de euro”, a declarat Ion Țiriac, pentru Gazeta Sporturilor.
Trebuie spus că testarea în masă a vaccinului Sputnik V dezvoltat de Rusia împotriva COVID-19 va începe în această săptămână, va implica peste 40.000 de persoane și va fi supervizată de un organism de cercetare din străinătate, au anunțat anterior susținătorii proiectului. Vaccinul a fost declarat sigur și eficace de către autorități și oameni de știință din Rusia după două luni de teste la scară redusă pe oameni, teste ale căror rezultate nu au fost publicate până acum.
Vaccinul, numit „Sputnik V”, ca omagiu adus primului satelit din lume lansat de Uniunea Sovietică, a fost salutat și catalogat ca fiind sigur și eficient de autoritățile și oamenii de știință ruși după doar două luni de testări la scară mică pe oameni, rezultate care nu au fost făcute publice încă.