Ion Țiriac uimește pe toată lumea! Dezvăluire incredibilă a milionarului. E mai tare ca Messi
Miliardarul este de părere că tenisul produce cele mai cunoscute personaje din lumea sportului, ci nu fotbalul. Astfel, Ion Țiriac susține că spaniolul Rafael Nadal este de 100 de ori mai popular printre oameni decât marele fotbalist argentinian, Lionel Messi.
„Tenisul face un jucător să fie mult mai popular decât oricine altcineva din alt sport din această lume. Messi? Da, mare jucător, foarte popular, dar figura lui Nadal e de 100 de ori mai cunoscută decât cea lui Messi”, a declarat Ion Țiriac într-un interviu acordat pentru gsp.ro
Cum a ajuns la această concluzie?
De asemenea, Ion Țiriac spune că televiziunile îl au „pe cameră” pe Nadal și câte 5 ore pe zi, astfel că marele campion, cu 20 de titluri de Grand Slam câștigate, este mai cunoscut chiar și decât președintele SUA.
„De ce? Camera aia stă cinci ore pe zi pe el, în fiecare zi din an. Ca figură, e mult mai cunoscut decât președintele Statelor Unite. Un jucător de tenis, mă refer la superstaruri, câștigă pe teren maximum 20%. Restul câștigă în afara terenului”, explică Țiriac, potrivit sursei menționate.
La ce echipă va juca Lionel Messi!
Amintim că fratele emirului Qatarului a anunţat că oficialii de la Paris Saint-Germain şi Lionel Messi au încheiat negocierile pentru venirea atacantului argentinian la clubul francez.
„Negocierile sunt oficial încheiate. Anunţul va fi făcut mai târziu”, a scris pe Twitter, Khalifa Bin Hamad Al-Thani.
La 34 de ani, Messi este liber de contract după plecarea de la FC Barcelona şi, conform presei franceze, ar urma să semneze pe două sezoane, cu opţiune pentru încă un an.
Sursă foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu