‘Vă pot spune că în momentul de faţă prognoza de 1,6% (creşterea economică pe care este fundamentat bugetul – n.r.) pare un pic pesimistă, date fiind evoluţiile din ultima perioadă şi agricultura foarte bună, aşa cum se prefigurează. Probabil vom depăşi 2%, dar nu pot să vă spun ce prognoză va avea FMI sau ce prognoză va fi inclusă în buget. Ceea ce este însă important pentru buget – chiar în situaţia în care vom avea o proiecţie mai mare de creştere economică, ceea ce este cel mai plauzibil scenariu în momentul acesta, nu cred că va fi reflectat acest lucru în încasări mai mari la buget, pentru că este o creştere economică generată de partea de exporturi, aşa cum a arătat primul trimestru, care nu generează încasări bugetare prea mari, iar pe partea de sectoare – pe agricultură, care de asemenea nu are o contribuţie foarte mare la veniturile bugetare’, a afirmat preşedintele Consiliului Fiscal.

Ionuţ Dumitru a subliniat că creşterea economică va fi cel mai probabil revizuită în sus după negocierile cu FMI, dar nu se va reflecta în totalitate în proiecţiile de venituri bugetare.

Analiştii Economist Intelligence Unit semnalează, într-un raport publicat recent, că economia românească va înregistra în 2013 o creştere de 2,4%, stimulată de o recoltă bună şi creşterea exporturilor spre ţările care nu sunt membre UE, urmând ca ritmul de creştere să se accelereze în perioada 2014-2017, la o rată medie anuală de sub 4%. AGERPRES