Unităţile administrativ teritoriale (UAT) au un excedent bugetar care creşte de la un an la altul şi a ajuns anul trecut la 13 miliarde de lei, bani care sunt blocaţi şi nu produc nimic, a declarat, vineri, ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, în cadrul discuţiilor privind proiectul de buget pentru anul viitor din comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe.
Declaraţia a fost făcută în contextul în care, anterior, în aceeaşi şedinţă, Ilie Bolojan, preşedintele executiv al Asociaţiei Municipiilor din România, a arătat că bugetele locale vor pierde 5 miliarde de lei prin reducerea cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%.
Parlamentarii i-au cerut ministrului un punct de vedere referitor la acest subiect.
„S-au făcut multe simulări pentru a găsi o formulă cât mai optimă, să încercăm să găsim un echilibru la nivelul tuturor UAT-urilor privind fondul de echilibrare şi finanţarea acestora de la bugetul de stat. Propunerea noastră vine în ideea în care pe baza simulărilor, marea majoritate a UAT-urilor vor avea de câştigat şi sunt avantajate, în ideea faptului că excedentul a crescut la nivelul autorităţilor locale cu câteva miliarde de la an la an şi vreau să menţionez că doar în 2017 a crescut cu 2 miliarde şi înseamnă 13 miliarde care practic stau blocate şi nu produc niciun leu, nici măcar dobânzi, iar aceşti bani ar fi trebuit să se găsească în economie. Nu putem să acceptăm ca de la an la an excedentul autorităţilor locale să crească, iar acest excedent este construit şi pe sume de la bugetul de stat, care nu au fost cheltuite până la finele anului. Deci avem 13 miliarde neutilizaţi şi vrem să venim şi cu alţi bani pe care să-i alocăm, cu acelaşi risc de a fi neutilizaţi", a arătat ministrul, citat de Agerpres
Potrivit propunerii acestuia, proiectele finanţare din fonduri europene ar urma să nu mai fie scăzute din excedent.
"Suntem de acord că există proiecte cu finanţare UE care sunt în derulare, astfel că am fi de acord ca proiectele finanţate din fonduri UE să nu mai fie scăzute din excedent, pentru a nu stopa niciun proiect cu fonduri europene, pentru a da posibilitate tuturor UAT-urilor să absoarbă în continuare cât mai multe fonduri europene şi pentru a nu bloca niciun proiect în plus", a arătat Mişa.
Totodată, un comunicat al Asociaţiei arată că, prin reducerea cotei impozitului pe venit de la 16% la 10% (OUG 79/2017) municipiile din România înregistrează pierderi de venituri substanţiale.
"Reducerea veniturilor pe care le vor avea la dispoziţie municipiile în anul 2018 se datorează în mare parte şi procedurii de folosire a 50% din excedentul acestora pentru compensarea pierderilor cauzate de reducerea cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%; deşi în negocierile Executiv-AMR au fost date asigurări că bugetele locale nu vor scădea, simulările făcute la nivelul municipiilor arată că, din păcate, Guvernul ia aproximativ 50% din cota ce revenea din colectarea impozitului pe venit, pentru autorităţile locale", se arată în comunicat.
Concluzia este că bugetele primăriilor vor scădea. Mai mult banii nu se vor regăsi la cetăţeni deci nu putem vorbi de o relaxare fiscală.
Luând în consideraţie aceste observaţii AMR a cerut modificarea cotelor din impozitul pe venit alocate autorităţilor publice locale în procent de 100% aşa cum este prevăzut în proiectul codului finanţelor publice locale, elaborat de MFP, cât şi în Programul de Guvernare: din procentul de 100%, să fie alocat 67% direct primăriilor", se arată în comunicat.