În cadrul Topului realizat de revista Capital au fost reuniți cei mai importanți manageri din România din diferite domenii de activitate.

Care credeți că este cel mai de succes proiect implementat în 2022? 

Fără îndoială, fuziunea dintre BT Leasing și Țiriac Leasing în urmă căreia a rezultat o companie cu aproape 250 de angajați, peste 2.8 miliarde lei active, un portofoliu de peste 25.000 clienți și 500 milioane de euro finanțări în sold. Practic volume de 2 ori mai mari decât cele înregistrate de fiecare companie la nivel individual înainte de fuziune.

Care este cel mai mare proiect din carieră dumneavoastră implementat în cadrul instituției în care activați în prezent?

BT Leasing a fost înființată în iunie 1995, eu lucrez în companie din ianuarie 2000 și din 2016 dețin funcția de director general. Au fost multe proiecte și momente cheie de-a lungul timpului la care am participat și m-am implicat activ. Nu cred că le putem compară sau consideră că unul a fost mai mare decât altul, întrucât fiecare a avut impactul sau în dezvoltarea firmei. De exemplu prima linie de finanțare BERD din 2003, care deși a fost de doar 5 milioane de euro, a fost un „proiect mare” la momentul respectiv și la fel de important în evoluția noastră că și emisiunea de obligațiuni din Decembrie 2019 care a fost de 40 de milioane de euro. Cele 2 fuziuni anterioare, din 2013 cu BT Medical Leasing

și 2018 cu ERB Leasing ne-au adus expertiză care ne-a ajutat în fuziunea noastră din 2022 cu Țiriac Leasing. Au fost și alte proiecte implementate cu succes care și-au pus amprenta și au contribuit la evoluția noastră până în prezent. Acum, privind retrospectiv par a nu fi mari sau importante pentru a fi amintite, însă dacă nu erau implementate cu succes la momentul respectiv, cu siguranță compania nu ar fi avut evoluția de până acum.

Care sunt proiectele prevăzute pentru 2023?

Poate părea un clișeu, însă tot ce vom întreprinde în 2023 și în viitor va avea că obiectiv facilitarea accesului clienților la mașini și echipamente dotate cu tehnologii noi și moderne. Fie că vorbim de stimularea tranziției către o economie favorabilă mediului, prin crearea de produse dedicate finanțării autoturismelor electrice sau altor proiecte „green” (ex investițiile în panouri fotovoltaice), sau de finanțarea unor echipamente și tehnologii cu impact în creșterea productivității clienților, ne dorim să oferim o experiență cât mai bună celor care aleg serviciile noastre. Fapt pentru care în 2023 vom accelera proiectele investiționale cu focus pe digitalizare și automatizare de procese.

Care sunt cele mai mari probleme cu care v-ați confruntat în contextul pandemiei?

Cred că gestiunea primelor momente, imediat după declanșarea stării de urgență, când nimeni nu era pregătit și toate fluxurile, sistemele operaționale și întreg business-ul de altfel a necesitat revizuire și adaptare rapidă la restricțiile impuse pe plan mondial în vederea minimizării efectelor pandemiei.

COVID-19 ne-a determinat să accelerăm anumite proiecte de digitalizare și automatizare demarate anterior, dar care progresau mai lent și să explorăm noi perspective cum ar fi implementarea programului „work-from-home”. De asemenea criză cipurilor și întârzierea termenelor de livrare din piață auto, ne-a orientat către finanțarea de mașini rulate care au dobândit o pondere majoritară în portofoliul nostru din ultimii 2 ani.

De ce v-ați lovit în relația cu administrația locală sau centrală? 

Nu pot spune că ne-am lovit de ceva anume, relațiile cu autoritățile sunt la fel că și a altor agenți economici care activează în România sau în domeniul nostru. Însă aș remarcă interesul în creștere față de anii trecuți al administrațiilor locale și centrale pentru îmbunătățirea anumitor procese și fluidizarea fluxurilor. De asemenea statul s-a dovedit a fi un partener strategic al instituțiilor financiare în susținerea mediului de afaceri în timpul pandemiei COVID 19, prin programele guvernamentale de garantare lansate, cum ar fi IMM Invest, care se continuă și acum datorită succesului înregistrat.

Ce sfat i-ați da unui tânăr care este la început de drum într-o carieră similară cu a dumneavoastră? 

Că nu poate face lucrurile de unul singur. E nevoie să învețe să construiască o echipa de încredere, formată din oameni dezvoltați atât la nivel personal cât și profesional, care să facă față provocărilor și schimbărilor din mediul de afaceri. I-aș mai spune că, periodic apar situații neprevăzute și conflicte pe care va trebui să le gestioneze eficient și să găsească de fiecare dată soluții să meargă mai departe.

Care credeți că vor fi cele mai importante schimbări în domeniul în care activați în următorii 10 ani? 

Cred că în următorii 10 ani, fiecare companie, indiferent de domeniul în care activează,  va fi marcată într-un mod esențial de schimbările tehnologice, economice, de reglementare, în special în zona ESG, precum și de apariția unor produse și soluții alternative la produsele și serviciilor lor actuale. În acest context e foarte important să anticipezi din timp și să nu neglijezi ritmul de evoluție al anumitor tendințe din zona de business cum ar fi digitalizarea și dezvoltarea AI, sau din zona de reglementare (ex.politicile ESG) sau anumite efecte  macroeconomice (ex inflația, creșterea dobânzilor) și să-ți pregătești compania pentru a face față acestor provocări.

Cred în viitorul leasing-ului că și produs de finanțare, întrucât este asociat unui activ (mașină, echipament, imobil etc) iar expertiză firmei de leasing în managementul activelor precum și calitatea de proprietar reprezintă baze solide pe care poți construi produse cu plusvaloare pentru clienți. Mai ales pentru companii mici și mijlocii sau și persoane fizice, care au nevoie de suportul firmei de leasing și de relația ei cu furnizorii de auto și echipamente, pentru o mai bună decizie de achiziție sau investiție.

Bani și Succes. Ce vă spun aceste cuvinte? 

În opinia mea sunt cuvinte generale, care privite în mod izolat nu spun nimic esențial și capătă sens doar încadrate într-un context. Sunt la fel că și cuvântul “apă”. Iar într-o abordare mai filozofică, aș putea spune că au și aceleași proprietăți și stări de agregare că și apă.