Ionuț Stroe spune că strategia AUR este scandalul
Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a declarat că atitudinea membrilor AUR face parte dintr-o strategie planificată. El a subliniat că reprezentanții acestui partid sunt văzuți ca actori ai unor scene bine regizate, referindu-se la scandalurile în care sunt implicați cu regularitate.
”Este parte a unei strategii permanente a AUR de a duce lucrurile în extrem, atât prin exemplul pe care îl dau în cadrul dezbaterilor parlamentare, unde au recurs nu numai la violenţe verbale, ci şi fizice – au încercat să intre cu droguri, cu gloanţe în Parlament, încearcă tot timpul să creeze scandal, încearcă să ofere publicului sau susţinătorilor lor puterea exemplului lor de a combate prin violenţă orice fel de idee cu care ei nu sunt de acord. De altfel, ei sunt nişte scandalagii de serviciu, ei sunt nişte figuranţi în toate aceste scenete foarte bine regizate, atenţie, în care dacă le faci pe plac şi intri în jocul lor s-ar putea, în mod neintenţionat, nevoit, să fii parte, să fii distribuit în rolul unor personaje negative cu care, chipurile, ei se războiesc”, a afirmat Ionuţ Stroe, miercuri seară, la TVR Info.
Nu se înțelege ce vrea să transmită AUR
Stroe a accentuat faptul că membrii PNL au solicitat AUR să comunice clar ce doresc să transmită prin protestele lor. El a menționat că nu este clar ce încurajează AUR prin aceste manifestații.
”Nu au fost foarte clari în a-şi exprima anumite solicitări în raport cu agenda noastră de lucru sau cu agenda lor, probabil, pe care vor să şi-o impună în Parlament. Ţipau ceva de comasate, ţipau ceva de fermieri, ţipau ceva de fel de fel de interese obscure, anti-europene. Este parte a unei permanente încercări de aduce lucrurile în extrem şi de a câştiga voturi, simpatizanţi, adepţi”, a adăugat Stroe.
Conform liberalului, reprezentanții AUR depășesc limitele legale ale exprimării politice. El a adăugat că Parlamentul nu ar trebui să devină un ring de box.
Miercuri, parlamentarii AUR au protestat în sala grupului parlamentar al PSD, unde era programată o ședință a conducerii partidului, împotriva intenției Guvernului condus de premierul Marcel Ciolacu de a comasa alegerile europarlamentare cu cele locale. Liderul AUR, George Simion, a avut un schimb de replici cu președintele interimar al Camerei, Alfred Simonis, după ce acesta i-a cerut să părăsească sala.
Nu este prima dată când Ionuș Stroe critică manifestările reprezentanților AUR. La finalul anului trecut, el i-a avertizat pe alegători că „vine un an electoral în care va fi mult zgomot” căci oamenii care vor să preia conducerea României sunt „niște scandalagii și clovi”, care s-au băgat într-un „cor de strigături. ură și violență”.
El a numit AUR si SOS partidele politice „mărunte”. Care știu doar să facă scandal, să se hrănească cu ură și să compromită orice dezbatere serioasă.