Probabil că în cursul săptămânii viitoare se va ajunge la un acord cu sindicatele, a declarat, miercuri, despre greva profesorilor, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, având în vedere ritmul susținut în care se poartă negocierile.
”În momentul de faţă se lucrează şi sunt lucruri concrete la care ministerele Educaţiei, Muncii, Finanţelor lucrează, acte normative care vor descrie în curând modalitatea de a asigura profesorilor veniturile solicitate.
Sunt nişte negocieri care trebuie să ţină cont de solicitări. Trebuie să ţinem cont şi de posibilităţile pe care le avem pentru că oricine îşi spune că găseşte peste noapte o soluţie miraculoasă s-ar putea să te înşele”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News.
Trebuie avut în vedere un calendar
Ionuţ Stroe a arătat că trebuie să se ţină cont şi de un calendar pentru că nu se poate întâmpla peste noapte şi de un reper, 15 iulie, termenul limită până la care va fi adoptată legea salarizării unitare.
Liberalul a mai spus că se lucrează în fircare zi şi sunt negocieri. ”Avem toate argumentele de data aceasta să fim credibili şi cred că garanţia este faptul că tot ceea ce elaborăm o facem cu cei din zona sindicală”, a spus el.
Despre prelungirea grevei pe o perioadă lungă, Ionuţ Stroe a spus că protestul poate îmbrăca foarte multe forme.
”E absolut normal să protestezi dar poţi face un protest care să nu implice blocajul procesului de învăţământ, care să le asigure copiilor care aşteaptă examenele (..) să faci o grevă japoneză”, a explicat el.
Procesul este blocat
”Din păcate procesul este blocat dar sperăm să îl deblocăm rapid. (..) Dacă ritmul acestor negocieri, pentru că sunt negocieri în fiecare zi, va fi la fel, probabil săptămâna viitoare vom avea şi un acord.
Evident săptămâna viitoare, pentru că am spus clar, de asta depinde şi chestiunea politică. Până nu rezolvăm această problemă cu siguranţă nu vom trece mai departe în ceea ce priveşte negocierile sau discuţiile pe care le avem pe structura noului Guvern”, a mai spus Stroe.
”Vineri este reperul nostru, suntem optimişti şi sperăm ca până vineri să avem acest acord cu sindicatele”, a mai afirmat Ionuţ Stroe.