Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat că impozitarea progresivă este imposibil de aplicat în România, indiferent de voinţa lui Marcel Ciolacu. Totodată, Ionuț Stroe a ținut să precizeze că fără digitalizarea ANAF, impozitarea progresivă nu se poate aplica.

Impozitarea progresivă este imposibilă

„Această impozitare progresivă, dacă ar fi să vorbim fără niciun fel de sfială, ar fi chiar imposibil de aplicat în România, indiferent de voinţa domnului Ciolacu. Există un proces extrem de complex de impunere, dacă îţi doreşti această impozitare progresivă ba mai mult decât atât, există o perioadă de predictibilitate pe care trebuie să o asumi înaintea luării unei astfel de decizii.

Şi din păcate pentru domnul Ciolacu şi pentru cei care îşi doresc acest lucru ar fi trebuit lansat acest lucru cu cel puţin un an înainte şi cel mai important, e nevoie de un acord în coliţie. Noi susţinem că atâta vreme cât ai modificat un Cod Fiscal la începutul anului nu ai cum să te mai atingi de el, în aceste condiţii.”, a declarat, luni, Ionuț Stroe.

Cota unică de „impozitare”, efecte extraordinare pentru România

De asemenea, purtătorul de cuvânt al PNL a menționat că această cotă unică de impozitare este o cotă care stimulează economia şi care a avut efecte extraordinare pentru România.

„A ajutat să avem creştere economică an de an şi este o metodă eficientă de a taxa companiile şi activitatea economică în România şi nu e oportun din punctul nostru de vedere să schimbi această cotă unică de impozitare doar pentru anumite idei, care cu siguranţă nu îţi va aduce mai multe venituri la buget. Cota unică a adus mai mulţi bani la buget decât cota progresivă

Știe şi domnul Ciolacu şi a recunoscut în declaraţiile publice, la începutul acestui an, că fără digitalizarea ANAF ar fi aproape imposibil să introduci cota progresivă.”, a mai spus Ionuț Stroe.

Ce spune Marcel Ciolacu?

Declaraţiile purtătorului de cuvânt al PNL vin ca răspuns ca afirmaţiile făcute de către preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

„Îmi continui demersul și eu țin ca România să vină la un moment dat cu impozitarea progresivă şi în momentul acela o să avem şi taxă. Ne-au atras atenția și cei de la Comisia Europeană și de la Banca Mondială că problema sunt excepțiile pe care le avem în acest moment şi care nu mai creează un climat concurențial corect.

Îmi mențin părerea că marile companii ar trebui să plătească impozit cel puțin 1% din cifra de afaceri”, a spus Marcel Ciolacu duminică, 11 iunie.