Ionuţ Stroe a oferit recent mai multe explicații despre pachetul de măsuri de fiscale. Potrivit purtătorului de cuvânt al PNL, acesta nu este o „sperietoare”, iar formațiunea a avut un rol decisiv în echilibrarea măsurilor.
Așadar, Ionuţ Stroe a spus că Partidul Naţional Liberal (PNL) a avut „un rol decisiv” în echilibrarea pachetului de măsuri fiscale.
„Dincolo de scenariile apocaliptice de acum câteva luni, pachetul final de măsuri fiscale nu este sperietoarea de care s-a temut toată lumea. Iar Partidul Naţional Liberal a avut un rol decisiv în echilibrarea acestui pachet de măsuri fiscale”, a declarat Ionuţ Stroe.
Ionuţ Stroe spune că PNL a insistat să existe o reducere a cheltuielilor statului
De asemenea, acesta a susținut că PNL a insistat să existe o reducere a cheltuielilor statului, pe lângă creşterea veniturilor bugetare. Stroe subliniază că trebuie „să se asigure o disciplină financiară în instituţiile publice şi să se stopeze risipa bugetară”.
„Am obţinut introducerea unor măsuri care protejează clasa de mijloc, mediul de afaceri, educaţia, cultura, societatea civilă”, a conchis Stroe.
Măsurile fiscale au fost intens dezbătute în ultima vreme
Amintim că măsurile fiscale au fost intens dezbătute în ultima vreme. De exemplu, președintele Klaus Iohannis consideră că noile măsuri sunt un pas în direcția cea bună. Acesta crede că ele pot rezolva măcar o parte a problemelor sistemice acumulate de România în ultimii 30 de ani.
„Este un pas în direcţia bună. Trebuie să vedem lucrurile aşa cum sunt. Că acum nu se vor rezolva toate problemele sistemice acumulate în 30 de ani este iarăşi un lucru care este uşor de înţeles, dar paşi trebuie făcuţi.
Nu putem să continuăm să ne facem că bani publici sunt de multe ori cheltuiţi fără o eficienţă foarte mare, nu putem să închidem ochii la evaziunea fiscală şi nu putem să lăsăm anumite resurse care ar trebui să fie disponibile pentru bugetul local să nu fie folosite”, a declarat Iohannis.
Iohannis și-a exprimat încrederea că Guvernul va veni cu măsurile pentru a rezolva toate aceste probleme chiar și pe termen scurt: „Cum se face asta este o artă pe care trebuie să o descopere Guvernul şi să vină cu acele măsuri care rezolvă problema şi pe termen scurt, dar care rezolvă şi problemele sistemice.”
Președintele României crede că proiectul mai poate suferi amendamente şi în Parlament. Acest lucru s-ar putea întâmpla deși va fi înaintat prin procedură de angajare a răspunderii. Șeful statului anunță posibile îmbunătățiri și adaptări.