Stroe spune că urmare a intervenţiei premierului la Bruxelles, banii sunt deja disponibili, pentru că am ales să dialogăm cu Comisia Europeană, în loc să ne auto-izolăm.
”Fermierii români pot fi ajutaţi cu măsuri inteligente, nu cu sloganuri sau măsuri radicale. Peste 15 zile fermierii afectaţi de tranzitul cerealelor din Ucraina pot deja să depună actele pentru ajutorul de la Guvern, cei 20 de milioane de euro, din care jumătate sunt bani europeni şi jumătate de la buget”, a transmis purtătorul de cuvânt al PNL.
Ionuţ Stroe arată că, urmare a intervenţiei premierului la Bruxelles, banii sunt deja disponibili, pentru că am ales să dialogăm cu Comisia Europeană, în loc să ne auto-izolăm.
”În plus, va exista şi un al doilea pachet de bani europeni pentru agricultori, dublu ca valoare, de 100 de milioane de euro – din care România va putea să obţină o sumă importantă. Poziţia guvernului şi a PNL a fost una corectă: banii europeni se obţin prin abordări europene!
Ministrul Daea trebuie să continue pe această linie a dialogului şi pe strategia care a dat roade din partea României”, spune Ionuţ Stroe pe Facebook. El menţionează că suntem în UE şi trebuie să ştim să beneficiem la maxim de solidaritatea pieţei comune.
”Ţările care au încercat să-şi închidă graniţele cu Ucraina şi să acţioneze singure, individual, vor pierde banii sau vor trebui să revină la o poziţie comună, europeană. Orice formulă în care încercăm să ne auto-izolăm prin măsuri populiste, dar goale de conţinut, este perdantă”, mai spune Stroe.
20 de milioane, primul pachet
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat joi, în şedinţa de Guvern, că pe ordinea de zi se află lo hotărâre de guvern prin care se asigură mecanismele de alocare a celor 10 milioane de euro de la CE şi 10 milioane de euro de la bugetul Ministerului Agriculturii. El a arătat că la 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, fermierii pot să îşi depună documentele la APIA.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a declarat joi, la Antena 3, despre sprijinul pe care Comisia Europeană îl acordă fermierilor afectaţi de tranzitul cerealelor din Ucraina, că aceste beneficii de la Uniunea Europeană vin în condiţiile în care acţionăm solidar şi nu blocăm tranzitul acestor cereale.
El a arătat că orice fel de formulă prin care încercăm să ne autoizolăm, să blocăm, evident este calea perdantă.
”Începând de astăzi avem adoptată hotărârea de guvern care oferă practic acea soluţie pentru sprijinul de care au nevoie fermierii români afectaţi de tranzitul cerealelor din Ucraina. 20 de milioane de euro este practic primul pachet de ajutor, el este operaţionalizat, au 15 zile la dispoziţie fermierii să depună documentele necesare”, a spus Ionuţ Stroe.
Calea dialogului este cea bună
El a precizat că jumătate din aceşti bani sunt bani europeni şi jumătate de la bugetul de stat. ”Se va vedea, în viitor, că Uniunea Europeană va suplimenta acest ajutor, practic al doilea pachet, încă 100 de milioane de euro, e practic dublu faţă de primul şi va fi distribuit şi României şi celorlalte state afectate.
Practic, se confirmă practic că calea dialogului este calea de urmat, pentru că aceste beneficii de la Uniunea Europeană vin în condiţiile în care acţionăm solidar şi evident nu blocăm tranzitul acestor cereale, acţionăm împreună”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL.
Ionuţ Stroe a menţionat că ”toţi cei care nu au înţeles şi încearcă să lanseze, prin comunicate de presă sau mesaje alarmiste, e bine de văzut că orice fel de formulă prin care încercăm să ne autoizolăm, să blocăm să boicotăm aceste transporturi, să luăm doar măsuri populiste, vorbe goale de conţinut, evident este calea perdantă”.
Nemulțumirile fermierilor sunt firești
Despre faptul că fermierii sunt nemulţumiţi de aceste ajutoare, Ionuţ Stroe a precizat că este normal, pentru că au fost afectaţi. ”Cu siguranţă, compensaţiile vor acoperi toate aceste pierderi şi vor vedea şi cei care sunt acum sub imperiul nervilor cer blocarea tuturor transporturilor că toate ţările care au vrut să facă poziţie separată, să adopte aceste măsuri radicale, vor ajunge în final tot la soluţia europeană, tot la poziţia Românie. Am fost singura ţară care a susţinut mereu acest parcurs”, a mai spus el.
Despre ministrul Agriculturii, Petre Daea, liberalul a spus că ”a menţinut această linie deschisă de preşedintele Iohannis şi de premierul Nicolae Ciucă. ”A făcut ceea ce trebuie, el va continua linia aceasta şi iată că beneficiile nu întârzie să apară, apropo de banii europeni”, a arătat Stroe.
Purtătorul de cuvânt al PNL a menţionat că vor continua discuţiile şi pe 25 aprilie va fi acea întrunire europeană unde cu siguranţă se vor decide foarte multe lucruri care vin să compenseze aceste pierderi generate de războiului din Ucraina.