Ionuț Stroe reacționează după afirmația lui Marcel Ciolacu: Pur și simplu zvonul nu există
Așadar, purtătorul de cuvânt al PNL a spus că discuțiile de la Sinaia au avut un caracter tehnic şi au vizat posibilităţile de a găsi soluţii aplicabile, până la 1 septembrie.
„Pur şi simplu, nu există acest scenariu, PNL s-a întâlnit la Sinaia pentru a analiza şi discuta chestiuni legate de toate problemele guvernării, dar şi despre moduri mai bune în care această coaliţie poate să funcţioneze.
Discuţiile au avut caracter tehnic, şi au vizat posibilităţile de a găsi soluţii aplicabile în practică, acum, până la 1 septembrie, care să protejeze atât consumatorii casnici cât şi companiile. Pur şi simplu zvonul auzit de domnul Ciolacu nu există”, a declarat Ionuţ Stroe pentru news.ro
De asemenea, Stroe a vorbit și despre ANRE, punctând că atribuțiile autorității „rămân aceleaşi, iar legislaţia referitoare a îndatoririle ANRE este foarte clară”.
„Indiferent de câte întâlniri am avea noi sau PSD, indiferent de locul unde sunt, la munte la mare, la Bucureşti sau altă parte, atribuțiile ANRE rămân aceleaşi, iar legislaţia referitoare a îndatoririle ANRE este foarte clară.
ANRE este cea mai importantă instituţie care poate face politici în materie de reglementare a pieţei energiei şi, la fel ca celelalte instituţii care sunt solicitate în acel comitet interministerial, trebuie să vină cu soluţii şi să îşi asume un rol mult mai activ”, a mai spus Ionuț Stroe.
Declarația lui Marcel Ciolacu
Amintim că președintele a declarat anterior că PNL realizează „anumite ședințe pe la Sinaia” și „hotărăsc că vinovații trebuie să fie cei de la ANRE și să înceapă un atac la adresa lui Ciolacu, Grindeanu și Rafila”.
„Eu am vrut să fiu foarte clar înțeles și nu am vrut să vin aici cu un joc politic. Înțeleg că partenerii noștri de coaliție fac anumite ședințe pe la Sinaia, unde hotărăsc că vinovații trebuie să fie cei de la ANRE și să înceapă un atac la adresa lui Ciolacu, Grindeanu și Rafila. Nu am nicio problemă, pentru că nu facem balet. Totuși politica înseamnă mai mult decât un sport alb și ușor, dar adevărul e unul singur – politica în energie o face Ministerul Energiei. (…) Nu sunt un fan al celor de la ANRE, dimpotrivă”, a declarat Marcel Ciolacu.