Ionuț Stroe: Sper ca Nicolae Ciucă va fi viitorul președinte al României

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat luni că lui președintelui PNL, Nicolae Ciucă, i se pare un om de forță și că, în comparație cu ceilalți politicieni, îl consideră un individ mai mult decât hotărât și decis, care știe foarte bine ce are de făcut. Stroe a adăugat că crede și speră că Ciucă va fi viitorul președinte al României.

Ionuț Stroe
Ionuț Stroe/SURSA FOTO: Facebook, Ionuț Stroe

În emisiunea „România Politică” de la Prima News, Ionuț Stroe a fost întrebat dacă PNL va merge cu Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale.

”Decizia nu a fost luată, în schimb pare a fi opţiunea normală, naturală a unui partid politic să îşi promoveze preşedintele pentru cea mai importantă competiţie electorală, dar mai mult decât această opţiune care cu siguranţă va fi transformată şi în decizie, cel puţin la nivelul unei propuneri sau deciziei de a candida, este de data aceasta de câteva argumente care vor contribui enorm”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL.

El a precizat că avem de-a face cu „un altfel de profil de politician, care și-a demonstrat nu numai în cariera de politician ci și cea de militar, ce înseamnă onoarea și respectarea cuvântului”. El a menționat că liderul PNL Nicolae Ciucă a fost consecvent în respectarea cuvântului său, indiferent de circumstanțe sau context.

E soluția potrivită la președinție

L-a caracterizat pe Ciucă ca fiind un om puternic și hotărât în comparație cu alți politicieni, afirmând că acesta știe în mod obișnuit ce trebuie făcut. De asemenea, a exprimat speranța că Ciucă va deveni viitorul președinte al României, considerând că țara are nevoie de un lider de acest fel în acest moment.

”Este un tip care până în acest moment şi-a respectat, indiferent de situaţie, de context, cuvântul dat. (..) Mie Ciucă mi se pare un om de forţă. În comparaţie cu ceilalţi oameni politici, mi se pare un tip mai mult decât hotărât şi decis, un tip care de regulă ştie foarte bine ce are de făcut. Cred şi sper că va fi viitorul preşedinte al României. Această ţară are nevoie în acest moment de un astfel de om în fruntea ei”, a subliniat el.

Ionuț Stroe a precizat că Ciucă „are și reputația și recunoașterea și, bineînțeles, relațiile pe care un om cu o astfel de anvergură trebuie să le aibă la nivel de reprezentare a acestei țări”.

”În comparaţie cu ceilalţi (…) are această anvergură”, a completat Stroe, arătând că în cariera militară, alături de partenerii din NATO a avut misiuni.

Ionuț Stroe este de părere că Ciucă îndeplinește condițiile necesare la nivelul relațiilor și ar putea fi potrivită, în special în acest context.

Liberalul a mai subliniat că „în ceea ce îl privește pe Nicolae Ciucă, există o mare așteptare publică”.

Stroe a remarcat că nu este pentru prima dată când președintelui Ciucă i se adresează această întrebare, sugerând că profilul său poate fi potrivit pentru această funcție. A descris președintele PNL ca fiind o persoană extrem de serioasă, cu o atitudine echilibrată și care a servit ca factor de echilibru în coaliție.