Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionuţ Stroe a declarat, marţi, 14 februarie, în emisiunea „Proiect de Ţară: România!” de la Prima news TV, că nu crede că în momentul de faţă ar fi oportun să punem această suprataxare a marilor companii, din motiv că lucrurile acesta se vor vedea imediat în preţuri, dar, dacă ne putem gândi la o suprataxare, o putem face în domeniul energiei acolo unde companiile profitând de această fluctuaţie a preţurilor pe burse, au înregistrat profituri poate neaşteptate, susține deputatul.
Suprataxarea marilor companii nu se regăseşte în programul de guvernare
„Taxa de 1% poate fi o piedică pentru aceste investiţii. Există un singur program de guvernare, numitorul comun este acest program de guvernare, am căzut de acord la momentul respectiv de acord care sunt măsurile, şi pe zona fiscal bugetară şi pe zona social şi în ceea ce priveşte IMM-urile şi marile companii. Această suprataxare a marilor companii nu se regăseşte în programul de guvernare.”, a declarat deputatul PNL Ionuț Stroe.
„Nu cred că în momentul de faţă ar fi oportun să punem această suprataxare a marilor companii, lucrurile acesta se va vedea imediat în preţuri, se va duce în zona celor care consumă. Ba mai mult, în contextul acesta extrem de dificil, o taxă în plus ar putea să sperie investiţiile şi perspectivele noastre de creştere economică să nu fie la fel de optimiste precum sunt în momentul de faţă.”, a declarat purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal.
Este vorba despre un impozit, nu de o taxă de solidaritate
De asemenea, Ionuţ Stroe a precizat că „dacă ne putem gândi la o suprataxare, o putem face în domeniul energiei acolo unde companiile profitând de această fluctuaţie a preţurilor pe burse, au înregistrat profituri poate neaşteptate, la care nici ei nu se aşteptau şi există un regulament care spune cum pot fi suprataxate”.
„Este vorba despre un impozit, nu este vorba de nicio taxă de solidaritate (..) Cu siguranţă, introdus chiar în acest an ar putea să compromită chiar şi ideea de predictibilitate, că ni se cere tot timpul, nu mai modificaţi Codul Fiscal.”, a mai afirmat deputatul, arătând că acest lucru ar putea să afecteze direct economia țării şi să descurajeze investiţiile.